Adrian Glijin, condamnat la 13 ani şi jumătate de detenţie
Sursa foto:IPN Vizualizari:

Adrian Glijin, condamnat la 13 ani şi jumătate de detenţie

Adrian Glijin, tânărul răpit în octombrie 2020 şi deţinut ilegal în regiunea transnistreană, a fost condamnat de aşa-numita „judecătorie supremă” din regiunea transnistreană la 13 ani şi 6 luni de detenţie. Despre aceasta a anunţat mama tânărului, Vera Glijin. Potrivit experţilor de la Promo-LEX, pe lângă sentinţa evident ilegală, dosarul rămâne secret, iar accesul unui medic independent nu este acceptat de către administraţia de la Tiraspol, transmite IPN.

„Adrian nici măcar nu a primit sentinţa, iar avocatul transnistrean va face cunoştinţă cu ea abia la 10 mai. Nu ştiu ce să fac şi unde să mai apelez. Rog încă odată toate autorităţile competente să lupte pentru fiul meu”, a declarat Vera Glijin.

Promo-LEX precizează că pe 7 octombrie 2020, în jurul orei 13.00, Adrian Glijin a fost răpit de cinci persoane mascate, de pe un câmp din apropierea localităţii Cuzmin, raionul Camenca (stânga Nistrului, Zona de Securitate). Familia a fost informată că tânărul e acuzat de „trădare de patrie”.

De la răpirea sa şi până în decembrie 2021, timp de 435 de zile, Adrian Glijin nu a avut posibilitatea de a-şi vedea familia, iar rudele acestuia nu au avut acces la dosar, din motivul „secretizării” acestuia.

„Cazul Glijin este cel mai elocvent exemplu unde lipsa acţiunilor concrete alimentează abuzurile şi ilegalităţile grave. Reiterăm apelurile anterioare şi solicităm repetat implicarea plenară a autorităţilor Republicii Moldova, dar şi a organizaţiilor internaţionale şi misiunilor diplomatice pe acest caz”, precizează asociaţia Promo-LEX într-un comunicat de presă.

Totodată, în contextul vizitei secretarului general al ONU în Republica Moldova, în perioada 9-10 mai, Promo-LEX le solicită autorităţilor constituţionale să abordeze în cadrul discuţiilor cazul lui Adrian Glijin pentru a oferi maxim ajutor familiei, dar şi pentru a asigura eliberarea imediată şi necondiţionată a tânărului din detenţia arbitrară.
Similare
RECOMANDĂRI