Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Mărturisiri despre drumul în viaţă şi suferinţele poetului basarabean Nicolae Ţurcanu, încercări care au început încă din copilărie
În rubrica Interviurile Telejurnalului, TVR MOLDOVA vă prezintă astăzi cîteva mărturisiri despre drumul în viaţă şi suferinţele poetului basarabean Nicolae Ţurcanu, încercări care au început încă din copilărie. Mai târziu , aşa cum spun rudele sale, avea să devină victimă a regimului totalitar comunist, fiind trimis în gulag doar pentru că gândea româneşte. Nicolae Ţurcanu a fost un scriitor martir, care a avut de suferit pentru sentimentul său patriotic, fiind nedreptăţit întreaga lui viaţă. Chiar şi după eliberarea sa din detenţie, el a fost ostracizat şi tratat ca om străin ideologiei de atunci.
Poetul Nicolae Ţurcanu s-a născut în 1918 în localitatea Nezavertailovca, din regiunea Transnistriană. Drumul său plin de suferinţă a început încă din copilărie.
LOGHIN ALEXEEV-MARTIN, ruda scriitorului: „Rămâne orfan de tată, este bătut crunt de tatăl vitreg. Părăsit de mamă la 8-9 ani. Rămâne singur, copil al nimănui, în vântoarea foametei, cu picioarele umflate, cerşetăr.”
Toate suferinţele copilăriei, le descrie în nuvela Pâinea coaptă. Nicolae Ţurcanu a învăţat singur să citească, fiind de mic un cititor avid.
LOGHIN ALEXEEV-MARTIN, ruda scriitorului: „Întâmplător, la 13-14 ani, un inspector l-a observat. El era ajutor de poştaş, citea ziarele, citise toată biblioteca din sat. La vîrsta aceea, l-au luat de urechi şi l-au dus la şcoală. Când i-au făcut examinare, să-l dea în clasa întâi. Dar el zice nu, eu ştiu tot materialul. L-au examinat şi l-au dat direct în clasa a cincea. În doi ani el a făcut şcoala de 7 clase.”
A învăţat la Şcoala pedagogică din Balta, unde face primele încercări poetice. După absolvire se înscrie la Institutul pedagogic din Tiraspol unde studiază trei ani. În 1941, chiar înainte de război, face o formă gravă de reumatism, boală care l-a imobilizat la pat mai multă vreme. Un an mai târziu, i se propune să meargă la tratament la Bucureşti şi acolo se repune pe picioare. Plecarea la Bucureşti avea să-i deschidă uşa spre viaţa culturală din România.
LOGHIN ALEXEEV-MARTIN, ruda scriitorului: „Prin intermediul acestui Nichita Smochină, nimereşte la Universitatea de vară din Vălenii de Munte al lui Nicolae Iorga. A luat legătura cu intelectualitatea română, pentru prima dată a savurat dulceaţa limbii române. Scrie o poezie, Salutarea mea- Bună ziua, deal şi vale/ frate, soră, mamă, tată. / Noi vă zicem bună ziua, dar adio niciodată. A avut o legătură intensă cu România, a devenit un român, mai român decât românul.”
Fiind în plin război, scriitorului Nicolae Ţurcanu i se propune să se refugieze în România, dar refuză. Se întoarce la Nezavertailovсa, fiind numit director al şcolii de acolo. Nu ajunge să lucreze nici măcar o zi, pentru că este arestat, în timp ce se afla la Soroca. Este condamnat pentru sentimentul său patriotic, pentrul crezul său românesc. Patriotismul său se manifestă pregnant în poezia "Salutarea noastră".
LOGHIN ALEXEEV-MARTIN, ruda scriitorului: „Îl arestează, îl ţin arestat, interogat. Curtea de Casaţie a zis că nu e nimic antisovietic, Bukov a găsit, cum era pe atunci, era uşor de găsit.”
Versurile acestei poezii l-au costat scump pe poet, pentru că în vara lui 1944 este arestat de KGB şi dus în Siberia, unde a îndurat ani lungi de chin. În gulag a trăit cele mai mari orori, suferinţĂ din care s-a născut Caietul Verde, volum care cuprinde 269 de poezii şi poeme. Ziua, în timp ce era escortat la munci silnice, Nicolae Ţurcanu, îşi închega şi cizela versurile în memorie, iar seara, ajutat de camarazii săi de suferinţă, le scria în latină, pe furiş, în Caietul verde.
LOGHIN ALEXEEV-MARTIN, ruda scriitorului: „Caietul verde, născut în cele mai vitrege condiţii, în anii 44-52, în Gulag, după sârma ghimpată, pe furiş, sub acoperirea ortacilor săi de ocnă, în semiîntuneric, pe brânci, scris cu verde de briliant, în care şi-a expus toată ura, tragedia, ura faţă de regimul respectiv. Pentru imperiul ăsta păgân al ruşilor este un unicat. Nimeni nu şi-a permis să scrie aşa ceva. Nici măcar acel Soljeniţîn.”
Poetul iese din închisoare în 1952, cu doi ani mai devreme. Chiar şi după ce a fost eliberat din detenţie, el a fost ostracizat, considerat un străin ideologiei de atunci. Neavând buletin de identitate, devine şomer. Ba mai mult - un vagabond, după cum avea să mărturisească însuşi poetul.
LOGHIN ALEXEEV-MARTIN, ruda scriitorului: „Nu i-au dat voie în casa părintească. L-au trimis în raionul Camenca. A fost vânzător de îngheţată, lucra cu ziua la oameni.”
Chiar dacă a trăit o viaţă de martir, despre Nicolae Ţurcanu se cunoaşte şi se scrie prea puţin, iar cărţile sale au fost publicate mult prea târziu, majoritatea după moartea poetului. Rudele sale s-au ocupat de reeditarea creaţiei sale. Printre cărţile de versuri de referinţă ale poetului sunt "Întâiul pahar", "Cântări din tinereţe", "Rod", "Vânjosul pământ" sau "Poezii". Poetul se stinge din viaţă în anul 1985, la vârsta de 67 de ani.
LOGHIN ALEXEEV-MARTIN, ruda scriitorului: „Rămâne orfan de tată, este bătut crunt de tatăl vitreg. Părăsit de mamă la 8-9 ani. Rămâne singur, copil al nimănui, în vântoarea foametei, cu picioarele umflate, cerşetăr.”
Toate suferinţele copilăriei, le descrie în nuvela Pâinea coaptă. Nicolae Ţurcanu a învăţat singur să citească, fiind de mic un cititor avid.
LOGHIN ALEXEEV-MARTIN, ruda scriitorului: „Întâmplător, la 13-14 ani, un inspector l-a observat. El era ajutor de poştaş, citea ziarele, citise toată biblioteca din sat. La vîrsta aceea, l-au luat de urechi şi l-au dus la şcoală. Când i-au făcut examinare, să-l dea în clasa întâi. Dar el zice nu, eu ştiu tot materialul. L-au examinat şi l-au dat direct în clasa a cincea. În doi ani el a făcut şcoala de 7 clase.”
A învăţat la Şcoala pedagogică din Balta, unde face primele încercări poetice. După absolvire se înscrie la Institutul pedagogic din Tiraspol unde studiază trei ani. În 1941, chiar înainte de război, face o formă gravă de reumatism, boală care l-a imobilizat la pat mai multă vreme. Un an mai târziu, i se propune să meargă la tratament la Bucureşti şi acolo se repune pe picioare. Plecarea la Bucureşti avea să-i deschidă uşa spre viaţa culturală din România.
LOGHIN ALEXEEV-MARTIN, ruda scriitorului: „Prin intermediul acestui Nichita Smochină, nimereşte la Universitatea de vară din Vălenii de Munte al lui Nicolae Iorga. A luat legătura cu intelectualitatea română, pentru prima dată a savurat dulceaţa limbii române. Scrie o poezie, Salutarea mea- Bună ziua, deal şi vale/ frate, soră, mamă, tată. / Noi vă zicem bună ziua, dar adio niciodată. A avut o legătură intensă cu România, a devenit un român, mai român decât românul.”
Fiind în plin război, scriitorului Nicolae Ţurcanu i se propune să se refugieze în România, dar refuză. Se întoarce la Nezavertailovсa, fiind numit director al şcolii de acolo. Nu ajunge să lucreze nici măcar o zi, pentru că este arestat, în timp ce se afla la Soroca. Este condamnat pentru sentimentul său patriotic, pentrul crezul său românesc. Patriotismul său se manifestă pregnant în poezia "Salutarea noastră".
LOGHIN ALEXEEV-MARTIN, ruda scriitorului: „Îl arestează, îl ţin arestat, interogat. Curtea de Casaţie a zis că nu e nimic antisovietic, Bukov a găsit, cum era pe atunci, era uşor de găsit.”
Versurile acestei poezii l-au costat scump pe poet, pentru că în vara lui 1944 este arestat de KGB şi dus în Siberia, unde a îndurat ani lungi de chin. În gulag a trăit cele mai mari orori, suferinţĂ din care s-a născut Caietul Verde, volum care cuprinde 269 de poezii şi poeme. Ziua, în timp ce era escortat la munci silnice, Nicolae Ţurcanu, îşi închega şi cizela versurile în memorie, iar seara, ajutat de camarazii săi de suferinţă, le scria în latină, pe furiş, în Caietul verde.
LOGHIN ALEXEEV-MARTIN, ruda scriitorului: „Caietul verde, născut în cele mai vitrege condiţii, în anii 44-52, în Gulag, după sârma ghimpată, pe furiş, sub acoperirea ortacilor săi de ocnă, în semiîntuneric, pe brânci, scris cu verde de briliant, în care şi-a expus toată ura, tragedia, ura faţă de regimul respectiv. Pentru imperiul ăsta păgân al ruşilor este un unicat. Nimeni nu şi-a permis să scrie aşa ceva. Nici măcar acel Soljeniţîn.”
Poetul iese din închisoare în 1952, cu doi ani mai devreme. Chiar şi după ce a fost eliberat din detenţie, el a fost ostracizat, considerat un străin ideologiei de atunci. Neavând buletin de identitate, devine şomer. Ba mai mult - un vagabond, după cum avea să mărturisească însuşi poetul.
LOGHIN ALEXEEV-MARTIN, ruda scriitorului: „Nu i-au dat voie în casa părintească. L-au trimis în raionul Camenca. A fost vânzător de îngheţată, lucra cu ziua la oameni.”
Chiar dacă a trăit o viaţă de martir, despre Nicolae Ţurcanu se cunoaşte şi se scrie prea puţin, iar cărţile sale au fost publicate mult prea târziu, majoritatea după moartea poetului. Rudele sale s-au ocupat de reeditarea creaţiei sale. Printre cărţile de versuri de referinţă ale poetului sunt "Întâiul pahar", "Cântări din tinereţe", "Rod", "Vânjosul pământ" sau "Poezii". Poetul se stinge din viaţă în anul 1985, la vârsta de 67 de ani.
