Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Guvernul Slovaciei a oferit Institutului de Medicină Urgentă din Chişinău un sprijin financiar de 50 de mii de euro

Guvernul slovac a oferit Institutului de Medicină Urgentă din Chişinău un sprijin financiar de 50 de mii de euro. Banii vor fi folosiţi pentru medicamentele indispensabile refugiaţilor care suferă de insuficienţă renală cronică. Timp de o lună, peste 30 de refugiaţi au primit asistenţa medicală şi s-au făcut peste 200 de sedinţă de dializă.

IVAN KORČOK, ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Slovaciei: „Este plăcerea noastră de a susţine financiar acest spital şi de a oferi sprijin financiar pentru pacienţi şi pentru cei care au nevoie de ajutorul dumneavoastră. Preţuiesc enorm profesionalismul dumneavoastră, salvaţi vieţile oamenilor, iar acest cec va fi un simbol al relaţiilor noastre dintre Slovacia şi Republica Moldova.”

Banii oferiţi de Guvernul Slovaciei vor fi suficienţi pentru aproximativ 250 de sedinţe de dializă şi sunt un sprijin real pentru sistemul medical al Republicii Moldova.  

MIHAIL CIOCANU, director Institutul de Medicină Urgentă: „Avem un grafic special, ne-am extins un pic programul şi din resursele noastre până ce am acordat acest ajutor refugiaţilor, iar acum vom procura consumabilele necesare din donaţiile pe care a făcut-o.”

ION PRISĂCARU, secretar de stat, Ministerul Sănătăţii: „Institutul de Medicină Urgentă este pe drept antrenată în acest ajutor şi de la începutu războiului din Ucraina a fost implicat în soluţionarea problemelor de sănătate a refugiaţilor asigurând asistenţa medicală a peste 236 de persoane, dintre care 65 au fost spitalizaţi.”

Din Odessa, a venit la dializă şi Ovsepzan Suren, din Ucraina. De mai bine de doi ani bărbatul suferă de insuficienţă renală şi este dependent de aparatul de filtrare a singelui. El beneficiază trei proceduri pe săptămână.

OVSEPZAN SUREN, pacient: „Fiul meu trăieşte aici şi a convenit unde să vin. Persoana care este dependentă de dializă şi nu face procedura două zile, poate să moară. Noi am venit şi ne-au primit. Sunt foarte bucuros că am venit aici. Vă spun un mulţumesc enorm.”

De la începutul războiului ruso-ucrainean, medici de la Institutul de Medicină Urgentă au făcut 26 de intervenţii chirurgicale refugiaţilor ucraineni. Guvernul Slovaciei a susţinut constant Republica Moldova în perioada pandemiei, inclusiv prin achiziţionarea de echipamente medicale şi de protecţie pentru mai multe spitale din Republica Moldova. 
Similare
RECOMANDĂRI