Sindicaliştii cer majorarea salariului minim până la 50-60% din salariul mediu pe economie
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Sindicaliştii cer majorarea salariului minim până la 50-60% din salariul mediu pe economie

Sindicaliştii cer de la autorităţi majorarea salariului minim până la 50-60% din salariul mediu pe economie. De asemenea, mizează pe menţinerea ritmului de creştere a salariilor şi neadmiterea acumulării restanţelor la plata acestora. De asemenea, sindicatele consideră oportună acordarea de subvenţii şi compensaţii populaţiei pentru a face faţă creşterii preţurilor şi tarifelor, transmite IPN.

Declaraţia este adresată Parlamentului, Guvernului şi Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova în contextul zilei de 1 mai, când este marcată Ziua Internaţională a Muncii.

Printre solicitări se regăseşte şi iniţierea procedurilor de ajustare a legislaţiei naţionale pentru recunoaşterea COVID-19 drept boală profesională. Potrivit CNSM, pandemia COVID-19 a fost şi continuă să fie o încercare fără precedent pentru lumea muncii.

În perioada pandemică lucrătorii au fost supuşi unor riscuri extreme pentru sănătate şi au fost nevoiţi să se adapteze unor noi forme de muncă. În acelaşi timp, oamenii muncii din ţară sunt afectaţi de ororile provocate de războiul din Ucraina care amplifică incertitudinea pentru viitor.

Sindicatele mai cer urgentarea implementării Registrului electronic al salariaţilor din Republica Moldova şi perfecţionarea Legii privind sistemul public de pensii, inclusiv a mecanismului de calculare şi stabilire a pensiei anticipate pentru carieră lungă.

Chiar dacă Moldova are un cadru de drept naţional şi internaţional care în mare parte vizează drepturi şi garanţii pentru salariaţi, în viaţa de zi cu zi, lucrătorii se confruntă cu mai multe probleme.

Este vorba despre salariile mici, care nu asigură o viaţă decentă, condiţii de muncă care afectează viaţa şi sănătatea lucrătorilor, liberalizarea excesivă a raporturilor de muncă care diminuează drepturile şi garanţiile salariaţilor şi îi lipseşte de protecţie în faţa angajatorilor şi altele, se mai arată în Declaraţie.

Similare
RECOMANDĂRI