WTTC: turismul mondial îşi va reveni din pandemie în 2023
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

WTTC: turismul mondial îşi va reveni din pandemie în 2023

Sectorul mondial al călătoriilor şi turismului ar urma să revină în 2023 la nivelul la care era înaintea pandemiei, iar ulterior va creşte într-un ritm care va fi superior celui înregistrat de Produsul Intern Brut mondial, a apreciat joi Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC), transmite Reuters, citat de Agerpres.

Potrivit unui raport publicat cu ocazia unei conferinţe organizate la Manila, în perioada 2022-2032, industria turismului şi călătoriilor ar urma să înregistreze o creştere medie anuală de 5,8%, faţă de un avans de 2,7% pentru PIB-ul mondial, şi va crea 126 de milioane de noi locuri de muncă.

În 2019, turismul a fost responsabil pentru o zecime din PIB-ul şi locurile de muncă din întreaga lume însă pandemia de coronavirus a decimat această industrie evaluată la 9.600 de miliarde de dolari, reducând la jumătate valoarea producţiei şi lăsând 62 de milioane de persoane fără un loc de muncă.

"Revenirea va fi atât de spectaculoasă încât sectorul se va recupera foarte puternic. Asta depinde desigur de redeschiderea Chinei", a declarat preşedintele WTTC, Julia Simpson, care a făcut un apel către toate guvernele să redeschidă graniţele.

PIB-ul generat de industria turismului şi călătoriilor ar urma să ajungă la 8.350 de miliarde de dolari în acest an şi la 9.600 miliarde de dolari în 2023, revenind practic la nivelul la care era înaintea pandemiei. De asemenea, locurile de muncă din turism ar urma să revină la 300 de milioane în acest an şi la 324 de milioane în 2023, în apropiere de nivelul de 333 milioane de locuri de muncă înregistrate în 2019, a informat WTTC.

Numai în regiunea Asia-Pacific, PIB-ul industriei ospitalităţii ar putea ajunge la 3.400 de miliarde de dolari în 2023, depăşind nivelul de 3.300 de miliarde de dolari înregistrat în 2019.

Comparativ cu America de Nord şi Europa, călătoriile au rămas în urmă în Asia-Pacific din cauza unor restricţii impuse la trecerea graniţelor în multe ţări din regiune. În Asia de sud-est, călătorii revin acum la bordul avioanelor pe măsură ce intrarea în regiune şi regulile de carantină sunt ridicate. Însă o revenire completă va fi lentă, susţin membri WTTC.
Similare
RECOMANDĂRI