Comisia Europeană a aprobat decizia de a aloca Irlandei 920,4 milioane de euro din Rezerva de ajustare la Brexit, din care România va primi aproape 40 de milioane de euro
Comisia Europeană a adoptat decizia de a aloca Irlandei 920,4 milioane de euro din Rezerva de ajustare la Brexit, a cărei valoarea se ridică la 5 miliarde şi din care România va primi aproape 40 de milioane de euro.
Irlanda este cel mai mare beneficiar al acestui fond şi primul stat membru care primeşte prefinanţarea acesteia. Această finanţare va ajuta economia Irlandei să atenueze impactul Brexitului, prin sprijinirea regiunilor şi a sectoarelor economice, inclusiv în ceea ce priveşte crearea şi protejarea locurilor de muncă, cum ar fi programele de muncă pe termen scurt, recalificarea şi formarea profesională, potrivit Comisiei Europene, citată de CaleaEuropeană.ro.
”Ieşirea Regatului Unit din UE a avut un impact negativ asupra vieţii multor oameni. În cadrul UE, populaţia din Irlanda este cea care resimte cel mai mult acest impact. Rezerva de ajustare la Brexit simbolizează solidaritatea cu cei mai afectaţi. Nu dorim să lăsăm pe nimeni în urmă. Finanţarea pe care o va primi Irlanda va contribui la îmbunătăţirea nivelului de trai, va sprijini creşterea economică a ţării şi va atenua impactul negativ în comunităţile locale”, a transmis Elisa Ferreira, comisarul european pentru coeziune şi reforme.
Irlanda va primi 361,5 milioane de euro în 2021, 276,7 milioane de euro în 2022 şi 282,2 milioane de euro în 2023.
Comisia Europeană va plăti Irlandei prima tranşă din prefinanţare până la sfârşitul anului în curs. Comisia se aşteaptă să adopte deciziile privind Rezerva de ajustare la Brexit pentru celelalte state membre în săptămânile următoare.
Brexitul are un impact negativ asupra tuturor statelor membre, dar în moduri diferite. Unele state membre, regiuni, sectoare sau comunităţi locale sunt mai afectate decât altele. Rezerva de ajustare pentru Brexit, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost instituită pentru a sprijini toate statele membre, concentrându-se cu precădere pe statele cele mai afectate.
Cele cinci miliarde de euro din fondul destinat să atenueze impactul imediat al retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană vor fi alocate după cum urmează:
- O prefinanţare de 4 miliarde de euro, adică 80% din totalul acestui instrument, va fi achitată în trei tranşe; 1,6 miliarde de euro în 2021, 1,2 miliarde de euro în 2022 şi 1,2 miliarde de euro în 2023;
- Restul de un miliard va fi pus la dispoziţie în 2025. Acesta va fi împărţit între statele membre în funcţie de modul în care a fost cheltuită finanţarea în anii precedenţi, luând în considerare, de asemenea, orice sume neutilizate.
Printre măsurile care vor beneficia de finanţare din acest fond se numără sprijinul acordat întreprinderilor, comunităţilor locale, crearea de locuri de muncă sau sprijinirea cetăţenilor UE pentru reintegrare.
Rezerva va finanţa măsurile introduse în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2023 pentru a acoperi cheltuielile suportate înainte de expirarea perioadei de tranziţie.
Având în vedere că Brexit-ul a afectat în mod diferit statele membre, metoda de alocare a acestor fonduri este următoarea:
- ponderea comerţului cu Regatul Unit;
- ponderea pescuitului în zona economică exclusivă a Regatului Unit;
- ponderea populaţiei care locuieşte în regiunile maritime ce se învecinează cu Regatul Unit.
România se află în aceeaşi categorie cu Grecia, Malta şi Slovenia, primind 39,4 milioane de euro.