Comisia Europeană lansează un ghişeu unic pentru a sprijini cercetătorii din Ucraina
Sursa foto:ec.europa.eu Vizualizari:

Comisia Europeană lansează un ghişeu unic pentru a sprijini cercetătorii din Ucraina

Comisia Europeană a lansat portalul „Spaţiul european de cercetare pentru Ucraina” (ERA4Ukraine), un ghişeu unic pentru informaţii şi servicii de sprijin pentru cercetătorii din Ucraina şi pentru cei care fug din Ucraina.

Portalul reuneşte iniţiative la nivelul UE, din fiecare ţară şi din partea unor grupuri neguvernamentale. Scopul său este de a ajuta cercetătorii afectaţi să găsească locuinţe şi oportunităţi de angajare, de a facilita recunoaşterea diplomelor lor şi de a oferi alte servicii.

Portalul ERA4Ukraine este lansat pe reţeaua EURAXESS existentă, care sprijină cercetătorii prin conectarea a peste 600 de centre şi 43 de portaluri naţionale din statele membre ale UE şi din ţările asociate la programul Orizont Europa. Toate informaţiile vor fi disponibile în curând atât în limba engleză, cât şi în limba ucraineană. Fiecare stat membru şi ţară asociată are un portal naţional în care sunt listate serviciile de asistenţă într-un mod structurat. Până în prezent, sunt disponibile peste 30 de portaluri naţionale.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, a declarat: „Suntem alături de cercetătorii şi inovatorii din Ucraina care se confruntă cu circumstanţe fără precedent ca urmare a invadării ţării lor de către Rusia. Oamenii de ştiinţă şi cercetătorii ucraineni au avut contribuţii esenţiale la cercetarea şi inovarea din UE. În aşteptarea ratificării asocierii Ucrainei la programul Orizont Europa, ne-am asigurat că beneficiarii de succes pot primi deja finanţare din programele UE de cercetare şi inovare. Lansarea de astăzi a ERA4Ukraine este o altă acţiune importantă pentru sprijinirea cercetătorilor ucraineni.”

În aceeaşi ordine de idei, săptămâna trecută, Maria Leptin, preşedinta Consiliului European pentru Cercetare (CEC), a solicitat tuturor celor 5 600 de beneficiari ai granturilor CEC să ofere locuri de muncă temporare cercetătorilor refugiaţi şi personalului de sprijin din Ucraina. Această nouă iniţiativă CEC este inclusă pe portalul ERA4Ukraine. Până în prezent, în doar câteva zile, au fost primite 380 oferte. 

Alte iniţiative ale UE includ accesul la Science4Refugees, o iniţiativă EURAXESS existentă care oferă stagii, locuri de muncă cu fracţiune de normă şi locuri de muncă cu normă întreagă pentru refugiaţi, precum şi accesul la o comunitate europeană de cercetare, solidaritatea UE cu Ucraina.

Portalul ERA4Ukraine oferă, de asemenea, linkuri către #Science4Ukraine, un grup comunitar de studenţi şi cercetători ştiinţifici voluntari din instituţiile academice din Europa şi din întreaga lume. Voluntarii colectează şi difuzează informaţii cu privire la oportunităţile de sprijin la nivel universitar, naţional şi internaţional pentru absolvenţii de studii universitare şi cercetătorii direct afiliaţi unei instituţii academice din Ucraina.

Agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei a creat cea mai mare criză umanitară cu care s-a confruntat Europa în ultimele decenii. Comisia Europeană şi statele membre lucrează pe toate fronturile pentru a sprijini Ucraina cu ajutor umanitar şi protecţie civilă. În acelaşi timp, Comisia a luat mai multe măsuri pentru a oferi sprijin în domeniul cercetării şi inovării.

În octombrie 2021, Ucraina a semnat acordul său de asociere atât la programele de cercetare şi formare Orizont Europa, cât şi la programele de cercetare şi formare ale Euratom. Acesta nu este încă în vigoare din cauza întârzierilor înregistrate în procesul de ratificare de către partea ucraineană, care a fost acum oprit. Între timp, Comisia a luat măsuri administrative pentru a se asigura că beneficiarii ucraineni de succes pot primi finanţare din programele UE de cercetare şi inovare.

La 3 martie, comisarul Gabriel a anunţat că Comisia Europeană nu se va angaja în noi proiecte de cooperare cu entităţi ruse. Comisia a suspendat pregătirile acordurilor de grant pentru proiectele din cadrul programului Orizont Europa care implică organizaţii de cercetare ruse. Semnarea unor noi contracte a fost suspendată până la noi dispoziţii. În plus, plăţile către entităţile ruse în temeiul contractelor existente au fost suspendate până la noi dispoziţii.

ERA4Ukraine este găzduit de reţeaua EURAXESS, o iniţiativă paneuropeană unică care oferă informaţii şi servicii de sprijin cercetătorilor profesionişti. Cu sprijinul Uniunii Europene, al statelor membre şi al ţărilor asociate, aceasta sprijină mobilitatea cercetătorilor şi dezvoltarea carierei lor, consolidând, în acelaşi timp, colaborarea ştiinţifică dintre Europa şi restul lumii. EURAXESS este o reţea de peste 600 de centre şi 43 de portaluri naţionale din statele membre ale UE şi din ţările asociate. Elveţia şi Regatul Unit au, de asemenea, administratori naţionali.

Similare
RECOMANDĂRI