Eurostat: Rata şomajului în Uniunea Europeană a scăzut la 6,5% în noiembrie
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Eurostat: Rata şomajului în Uniunea Europeană a scăzut la 6,5% în noiembrie

Rata şomajului în Uniunea Europeană a scăzut la 6,5% în noiembrie, de la 6,7% în luna precedentă şi 7,4% în perioada similară din 2020, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), în linie cu estimările economiştilor, transmite DPA.

Cu o rată a şomajului de 5,2% în noiembrie, similară cu nivelul înregistrat în luna precedentă, România se situează printre statele membre UE cu un nivel redus al şomajului. În zona euro, rata şomajului a scăzut la 7,2% în noiembrie, de la 7,3% luna precedentă şi 8,1% în perioada similară din 2020.

Eurostat estimează că 13,984 milioane de persoane din UE, dintre care 11,829 milioane în zona euro, erau în şomaj în noiembrie 2021. Comparativ cu octombrie 2021, numărul şomerilor a scăzut cu 247.000 în UE şi cu 222.000 în zona euro. Comparativ cu noiembrie 2020, numărul şomerilor s-a redus cu 1,659 milioane în UE şi cu 1,411 milioane în zona euro.

În noiembrie, 2,842 milioane de tineri (sub 25 de ani) din UE erau şomeri, dintre care 2,313 milioane în zona euro. Rata şomajului în rândul tinerilor era în noiembrie de 15,4% în UE şi de 15,5% în zona euro, în scădere de la 15,6% şi, respectiv, 15,8% luna precedentă.

În rândul femeilor, rata şomajului era de 6,8% în UE, faţă de 7% luna precedentă, în timp ce în rândul bărbaţilor era de 6,3%, în scădere faţă de 6,4 în octombrie.

În rândul statelor membre UE, cele mai mici rate ale şomajului în noiembrie se înregistrau în Cehia (2,2%), Olanda (2,7%), Polonia (3%), Germania (3,2%) şi Malta (3,5%). La polul opus, cea mai mare rată a şomajului a fost înregistrată în Spania (14,1%) şi Grecia (13,4%).

Similare
RECOMANDĂRI