UE declară anul 2022 “Anul European al Tineretului” pentru a onora eforturile tinerilor de a depăşi obstacolele pe care le-a provocat COVID-19
Consiliul UE şi Parlamentul European au declarat luni 2022 “Anul European al Tineretului” pentru a onora eforturile tinerilor de a depăşi decepţiile pe care le-au întâmpinat şi pe care le-a provocat criza COVID-19.
Tinerii au îndurat multe greutăţi în timpul pandemiei. Anul European al Tineretului va include conferinţe, evenimente, cât şi campanii de informare şi promovare. Un coordonator naţional va monitoriza activităţile la nivelul fiecărei ţări, potrivit CaleaEuropeană.ro.
Programul, care a fost negociat de Parlamentul European şi de statele membre, urmează să fie aprobat oficial.
„Perioada pandemiei a fost deosebit de grea pentru tineri. Aceştia s-au confruntat cu închiderea şcolilor, nu au putut, în multe cazuri, să îşi practice hobby-urile şi au întâmpinat dificultăţi în a-şi vedea prietenii. Aceştia merită un An European care să îi pună în centrul atenţiei. Şi merită să fie ascultaţi atunci când factorii de decizie ai UE îşi asumă sarcina de a elabora politicile europene”, a declarat Simona Kustec, ministrul sloven al educaţiei.
Consiliul a reuşit să obţină un angajament din partea Comisiei Europene de a implica tinerii în punerea în aplicare a Anului European, împreună cu coordonatorii naţionali.
Comisia Europeană a salutat acordul politic la care au ajuns luni seară Parlamentul European şi Consiliul UE de a face din 2022 „Anul European al Tineretului”. Ca urmare a anunţului făcut de preşedinta Ursula von der Leyen în discursul său privind starea Uniunii, Comisia Europeană a adoptat în octombrie propunerea sa oficială de a face din 2022 „Anul European al Tineretului.
Comisia va coordona pe parcursul anului 2022 o serie de activităţi în strânsă legătură cu Parlamentul European, statele membre, autorităţile regionale şi locale, organizaţiile de tineret şi tinerii înşişi. Iniţiativele dezvoltate în cadrul Anului European al Tineretului vor fi sprijinite cu 8 milioane de euro de la Erasmus+ şi de la Corpul european de solidaritate, suplimentul dedicat Anului European al Tineretului decis de autoritatea bugetară pentru 2022.
Alte programe şi instrumente ale Uniunii vor contribui, de asemenea, în mod semnificativ la obiectivele şi activităţile Anului European. Tinerii europeni vor beneficia de numeroase oportunităţi de a dobândi cunoştinţe, aptitudini şi competenţe pentru dezvoltarea lor profesională şi pentru a-şi consolida angajamentul civic pentru a modela viitorul Europei.
Reamintim că Ursula von der Leyen, a anunţat în timpul discursului său anual din plenul Parlamentului European de la Strasbourg că le va oferi tinerilor un nou program, denumit „ALMA”, care le va da posibilitatea de a lucra temporar într-un alt stat membru.
De asemenea, von der Leyen, a anunţat în timpul discursului său anual din plenul Parlamentului European de la Strasbourg că le va oferi tinerilor un nou program, denumit „ALMA”, care le va da posibilitatea de a lucra temporar într-un alt stat membru.
Anul European al Tineretului va urmări patru obiective:
- Reînnoirea perspectivelor pozitive pentru tineri, cu accentul pus pe efectele negative pe care pandemia de COVID-19 le-a avut asupra lor, subliniind în acelaşi timp modul în care tranziţia ecologică şi digitală şi alte politici ale Uniunii oferă oportunităţi pentru tineri şi pentru societate în general;
- Sprijinirea tinerilor prin intermediul activităţilor pentru tineret, în special a celor cu mai puţine oportunităţi, care provin din medii defavorizate şi diverse sau care aparţin unor grupuri vulnerabile şi marginalizate, pentru a dobândi cunoştinţe şi competenţe relevante şi pentru a deveni cetăţeni activi şi implicaţi;
- Sprijinirea tinerilor pentru a dobândi o mai bună înţelegere şi promovarea activă a diverselor oportunităţi disponibile, fie la nivelul UE, fie la nivel naţional, regional sau local, pentru a sprijini dezvoltarea personală, socială, economică şi profesională;
- Integrarea politicii pentru tineret în toate domeniile de politică relevante ale Uniunii, în conformitate cu Strategia UE pentru tineret 2019 – 2027, pentru a încuraja introducerea perspectivei tinerilor în procesul de elaborare a politicilor.