GARANTAT 100%

GARANTAT 100%

„Salutare, salutare la toată lumea!”, spune, cu o voce caldă, Cătălin Ştefănescu. Zâmbeşte în faţa camerelor de filmat şi începe încă o dată emisiunea „Garantat 100%”.

Şi te uiţi la ea şi observi cum entuziasmul echipei, care s-a pornit la drum în 1999, încă se simte în fiecare emisiune. Cătălin Ştefănescu n-a obosit deloc sau, cum spune chiar el, „nu e cazul să ne prăfuim”, iar fiecare întâlnire este încă un prilej pentru a le arăta oamenilor că Garantat 100% a devenit „felul nostru de a face şi de a înţelege televiziunea”.

E un „fel” plăcut că au reuşit să-şi adune, să formeze şi să-şi educe telespectatorii, iar pentru „Garantat 100%” ăsta-i unul dintre mesajele pe care vrea să le transmită. S-au maturizat împreună, iar, în prezent, tinerii au şi rămas printre publicurile-ţintă ale emisiunii. „Cred că am şi reuşit în ani acest lucru, am păstrat nenumărate mailuri, de-a lungul timpului, în care oameni de diferite vârste ne spuneau că au crescut cu emisiunea asta”, adaugă moderatorul.

Iar emisiunea a crescut la rândul ei. Fiecare sezon a adus o „reconfigurare”, prin care au încercat să-şi ţină cât mai sus mesajul emisiunii. Au creat „un spaţiu vizual contemporan”, unde, continuă Ştefănescu, invitatul  trebuie să se simtă „mai confortabil decât  în alte locuri şi să povestească ţinând cont mai puţin de condiţia de televiziune”

Garantat 100% se învârte în jurul invitaţilor, ei fiind cei care dictează mersul producţiei, căci, într-un final, emisiunea este despre ei, şi nu despre prezentator. Aşa-l vedem pe Cătălin cum zâmbeşte la dialogul natural dintre Neagu Djuvara şi Marcus Solomon, fără ca el să mai poată spune stop. „E absolut fabulos ce fac cei doi. Uneori, eu nu exist acolo, dialoghează ei între ei”, spune Cătălin.

La un DjuvaraPleşu, Wally Ollins sau Joe Cocker nu mai trebuie să facă nimeni introducerile, însă în studioul emisiunii sunt aduşi numeroşi invitaţi care nu-s la fel de cunoscuţi. Pentru ei, în schimb, garantează Cătălin Ştefănescu. Cercetători, oameni de ştiinţă, scriitori aproape anonomi sau profesori sunt aduşi pentru că ascund un destin fabulos şi „merită descoperiţi de noi”, iar oamenii se uită la emisiune pentru că, după 16 ani, sunt siguri pe vorbele lui Ştefănescu. „Publicul acesta care ne urmăreşte pe noi are încredere în noi, şi atunci oamenii aceia capătă o oarecare credibilitate. Trebuie să îi prezentăm încrederea”, povesteşte Cătălin.

Dar, indiferent de cel care se aşază în fotoliul roşu, răspunsurile sale parcă urmează linia melodiilor care se aud în platou. Totul vine de la sine. Atunci invitatul se deschide, iar interviul părăseşte acele norme rigide. Îl auzi pe Horia-Roman Patapievici, după ce a vorbit despre  condamnarea comunismului, cum răsuflă obosit şi-i spune, prieteneşte, lui Cătălin „ah, m-am enervat!”; Laurie Anderson, „bunica” rockului de avangardă, îi zâmbeşte şi-i mărturiseşte, cu o voce degajată, că „ar trebui să spun ce e arta, deşi nu ştiu ce e, aş spune că-i un fel de exeperienţă senzuală, un fel de... Lăsaţi mesajul, nu vă mai gândiţi la asta! E doar ceva care ne lasă cu gura căscată”. Iar atunci vezi cum invitatul s-a deschis cu totul în faţa camerelor de filmat, de parcă n-ar fi vorbit decât cu moderatorul. „Când se întâmplă chestia asta, abandonez lecţia pentru acasă. Deschiderea a fost aşa de mare şi întâlnirea a luat un curs aşa de diferit, încât am lăsat-o să meargă mai departe”, îşi aduce el aminte.

La această piesă de teatru, cum îi place lui Cătălin să-şi descrie emisiunea, te destinzi. Te aşezi pe un fotoliu la fel de confortabil şi priveşti la „lucrurile care plutesc atunci în aer”. Încă o dată, la fel ca-n ultimii 16 ani, garantăm şi noi pentru Ştefănescu. Garantăm 100%.

Emisiunea este transmisă pe TVR MOLDOVA , joi, vineri ora 22:10 şi duminică de la ora 01.20.

RECOMANDĂRI