A fost exclusă obligativitatea evaluării extraordinare pentru judecătorii al căror mandat a expirat sau urmează să expire până la 1 aprilie 2022
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

A fost exclusă obligativitatea evaluării extraordinare pentru judecătorii al căror mandat a expirat sau urmează să expire până la 1 aprilie 2022

Judecătorii al căror mandat iniţial de cinci ani a expirat sau va expira până la data de 1 aprilie 2022 vor avea posibilitatea să fie numiţi până la atingerea plafonului de vârstă, în baza evaluării ordinare efectuate o dată la trei ani. Un proiect de lege, care prevede acest lucru, a fost adoptat în două lecturi cu votul a 86 de deputaţi.

Potrivit documentului, se exclude obligativitatea evaluării extraordinare pentru judecătorii mandatul cărora a expirat sau urmează să expire. Respectiv, Consiliul Superior al Magistraturii urmează să trimită propunerile cu privire la numirile până la atingerea plafonului de vârstă către Preşedintele Republicii Moldova, care confirmă sau respinge candidatura.

Modificările legislative au scopul de a sincroniza procedurile legale cu amendamentele constituţionale referitoare la sistemul judecătoresc şi vor intra în vigoare la 1 aprilie 2022. Autorii au propus implementarea unui mecanism, menit să evite blocajul în sistemul judecătoresc şi să asigure continuarea mandatului magistraţilor.  

În prezent, în sistem sunt circa 60 de judecători al căror mandat iniţial de cinci ani a expirat sau urmează să expire până la 1 aprilie 2022.

Similare
RECOMANDĂRI