Alţi trei învinuiţi în dosarul înscenării violului în privinţa fostului poliţist de frontieră, Gheorghe Petic, trimişi pe banca acuzaţilor
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Alţi trei învinuiţi în dosarul înscenării violului în privinţa fostului poliţist de frontieră, Gheorghe Petic, trimişi pe banca acuzaţilor

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) anunţă trimiterea în judecată a dosarului de judecată cu referire la alţi trei învinuiţi de înscenarea violului în privinţa fostului poliţist de frontieră, în octombrie 2018.

Urmărirea penală a persoanelor a fost pornită în 2019, după ce cauza a fost disjunsă de dosarul denumit generic „Direcţia nr. 5 a Ministerului Afacerilor Interne” pentru investigarea ei separată. Învinuiţii sunt din Chişinău, Orhei şi Ungheni şi au vârstele cuprinse între 39 şi 52 de ani. În perioada investigată, doi exercitau funcţii de conducere în Ministerul Afacerilor Interne, iar al treilea era funcţionar al Cancelariei de Stat.
 
Procurorii îi învinuiesc de faptul că aceştia şi-au folosit situaţia de serviciu şi au înscenat infracţiunea de comitere a violului de către un cetăţean. În acest scop, pe lângă abuz de serviciu, aceştia au comis şi încălcarea inviolabilităţii vieţii personale, au organizat depunerea de către aşa-zisa „victimă” a plângerii false şi au determinat-o să facă declaraţii mincinoase.
 
Potrivit legii, aceste capete de acuzare sunt pasibile de pedepse penale, inclusiv pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 3 la 8 ani. De asemenea, legea prevede privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
 
Reamintim, anterior procurorii PCCOCS au trimis pe banca acuzaţilor alţi doi inculpaţi în acest dosar, iar investigaţiile continuă şi în privinţa altor persoane, care deopotrivă cu cei trei trimişi acum în judecată, potrivit legii se prevalează de prezumţia nevinovăţiei până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti finale.
Similare
RECOMANDĂRI