Promo-LEX: CEDO confirmă existenţa problemelor sistemice grave din justiţia penală
Vizualizari:

Promo-LEX: CEDO confirmă existenţa problemelor sistemice grave din justiţia penală

La 22 martie 2022, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a pronunţat hotărârea sa în cazul Cosovan v. Moldova, prin care a recunoscut violarea Articolelor 3 şi 5 din Convenţie de către Republica Moldova, fapt care indica asupra existenţei în continuare a problemelor sistemice.

Cazul reclamantului Serghei Cosovan, prin gravitatea sa, a scos in evidenţă două din cele mai grave probleme: utilizarea nejustificată a arestului preventiv şi calitatea asistenţei medicale din penitenciare, care pune în pericol sănătatea şi viaţa deţinuţilor.  Pe acest caz, a fost admisă de către Curte intervenţia European Prison Litigation Network în calitate de terţă parte pe dosar, care a prezentat argumentele sale privind necesitatea echivalării îngrijirilor medicale acordate deţinuţilor cu cele disponibile în sistemul public de sănătate, se arată într-un comunicat al Promo-LEX.

Cauza se referă la reţinerea şi arestarea nejustificată a reclamantului în baza unei acuzaţii de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 335 Cod Penal (abuz în serviciu) şi art. 190 Cod Penal (escrocherie). Astăzi, nu există o sentinţă definitivă şi irevocabilă care să constate vinovăţia lui Cosovan Serghei în cele încriminate.

La 29 septembrie 2017, Judecătoria Chişinău a admis demersul procurorului şi a dispus aplicarea arestului reclamantului pentru 30 de zile în Penitenciarul nr.13. La 16 octombrie 2017, Curtea de Apel Chişinău, a menţinut încheierea de arest. Odată cu plasarea reclamantului în arest în Penitenciarul nr.13, iar ulterior în Penitenciarul nr.16-Pruncul (cu statut de spital), în lipsa unor îngrijiri medicale adecvate în detenţie starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutăţit considerabil. După o perioadă de detenţie, reclamantului i s-a stabilit diagnoza ciroză hepatică deja în faza terminală, însotita de o serie de complicaţii extrem de serioase (indicatorul de supravieţuire – Child-Pungh C). În pofida nenumăratelor cereri, apeluri ale organizaţiilor internaţionale Organizaţia Mondială Împotriva Torturii (OMCT)Amnesty InternationalAvocatului Poporuluisesizarea de urgenţă a Curţii Europene, dar şi a probelor documentare care dovedeau starea gravă în care se afla reclamantul, arestul reclamantului era prelungit în nenumărate rânduri. Instanţele invocând anumite riscuri în abstract, s-au bazat în esenţă pe aceleaşi motive, utilizând unele formule copy/paste din actele judiciare precedente.

După recuzarea de către procuror a judecătorului pe caz care a aplicat şi a prelungit arestul,  la 24 aprilie 2018 Judecătorul care a preluat dosarul dispune modificarea măsurii arestul preventiv în arest la domiciliu, invocându-se motive de sănătate. La ieşirea din Spitalul–Penitenciar nr.16, reclamantul este reţinut de către colaboratorii Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău în baza unui proces-verbal de reţinere in care se invocă un nou capăt de acuzare şi îl plasează în Izolatorul de Detenţie Provizorie de pe strada Tighina 6, ignorând încheierea de plasare în arest la domiciliu. Ulterior, în timp ce exista deja o măsură aplicată în privinţa reclamantului– arestul la domiciliu, se aplică în paralel o altă măsură – arestul preventiv, care este succesiv prelungit şi menţinut de completul de judecători de la Curtea de Apel Chişinău.

Abia la 18 noiembrie 2019, în stare extrem de gravă, după ce a fost emisă sentinţa de condamnare (care a fost ulterior casată de Curtea Supremă de Justiţie), instanţa dispune eliberarea reclamantului în legătură cu boala gravă care împiedică executarea sentinţei în temeiul art.95 CP.

Deoarece starea de sănătate în detenţie s-a agravat iremediabil, la 25 martie 2021, reclamantul a decedat în spitalul Sfânta Treime din mun. Chişinău.

În cererea sa de la Curte, reclamantul a invocat încălcarea dreptului garantat de Articolul 5 al Convenţiei prin aplicarea nejustificată şi succesivă  a arestului; Articolul 2 al Convenţiei prin omisiunea statului de a-i proteja viaţa prin imposibilitatea de a recurge la un transplant de ficat aflându-se în detenţie; Articolul 3 al Convenţiei prin neacordarea în timpul detenţiei a asistenţei medicale şi a tratamentului complex adecvat maladiei de care suferea.

Concluziile Curţii Europene pentru Drepturile Omului

ARTICOLUL 3 – autorităţile naţionale nu şi-au îndeplinit obligaţia pozitivă de a preveni suferinţa reclamantului care a depăşit nivelul inevitabil de suferinţă inerent unei detenţii.

Curtea a scos în evidenţă următoarele probleme sistemice:

1. Cu referire la calitatea asistenţei medicale: În ceea ce priveşte calitatea îngrijirilor şi asistenţei medicale acordate în detenţie, Curtea reţine mai întâi că spitalul Penitenciar nr.16, în care reclamantul a primit o parte semnificativă a tratamentului medical, nu a fost acreditat oficial de către autorităţile ca instituţie medicală. Curtea consideră, totuşi, că dincolo de acreditarea formală, important este dacă, în practică, instituţia a fost capabilă să ofere îngrijiri medicale cerute de starea pacienţilor săi. Astfel:

  • Curtea a constatat că anumite proceduri medicale au fost prescrise, însă nu au fost pe deplin urmate (în special, numărul şi periodicitatea tratamentelor prescrise în decizia comisiei medicale din 27 martie 2018). Pentru a justifica nerespectarea schemelor de tratament, Guvernul a adus în faţa Curii argumentul, precum că: medicii din penitenciar trebuie să reacţioneze la orice modificare a stării de sănătate a reclamantului, mărind sau micşorând doza şi tratamentul cu medicamente. Curtea însă, susţine că nu ar avea niciun motiv să se îndoiască de realitatea unei astfel de nevoi de a reacţiona la schimbările în starea de sănătate a reclamantului. Cu toate acestea, nu este clar cum medicii de la spitalul Penitenciar nr. 16, ar putea să facă o asemenea evaluare şi să modifice schema de tratament acordat reclamantului, având în vedere absenţa unui medic hepatolog în această instituţie.
  • Vizita la un hepatolog, întârziată cu aproape patru săptămâni.

2. Cu referire la principiul echivalenţei tratamentului medical în penitenciare cu cel din afara sistemului: Curtea consideră că, în cazul în care un anumit tratament medical este disponibil în afara penitenciarului, tratamentul medical cerut de starea unui deţinut nu trebuie refuzat sau efectuat doar parţial, din motivul că nu ar exista un astfel de tratament (sau medic specialist) în penitenciar sau să se invoce deficitul de resurse. În legătură cu aceasta, Curtea a constatat următoarele:

  • Medicii au prescris supravegherea reclamantului de către un hepatolog începând cu 2 martie 2018. ANP a informat avocaţii reclamantului că acesta a fost consultat de un hepatolog de cinci ori pe parcursul întregului an 2018.
  • Prescripţia medicală făcută la 13 iunie 2018, de a transfera reclamantul într-o unitate subordonată Ministerului Sănătăţii, a fost executată abia în iunie 2019. Întrucât această prescripţie a fost făcută de cea mai înaltă autoritate medicală din cadrul ANP, care era evident conştientă de tipurile de tratament disponibile în penitenciar, putem concluziona că, cel puţin la acea dată, reclamantului nu i se acorda tratament medical cerut de starea sa.
  • Reclamantul nu a avut încredere în medicii penitenciarului, refuzând să efectueze unele analize şi solicitând ca acestea să fie efectuate de instituţii medicale acreditate. Mai mult, Curtea constată că administraţia penitenciarului trebuia să organizeze transportul şi paza fiecărui deţinut tratat în spitalele publice, ceea ce creează complicaţii logistice şi posibil financiare.
  • Curtea constată absenţa independenţei medicilor penitenciarului. Curtea susţine că, potrivit Guvernului, serviciile medicale deţinuţilor sunt furnizate în bază de contract (ceea ce rezultă din faptul că deţinuţii nu sunt acoperiţi de sistemul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală (OAM)). Acest fapt implică din nou costuri suplimentare pentru penitenciar (Curtea făcând referinţă la dovada achitării de către ANP a asistenţei medicale într-un spital public). Astfel, Administraţia penitenciarului a avut motive să limiteze accesul la tratamentul medical oferit deţinuţilor în afara penitenciarului, iar această situaţie ar putea crea un conflict de interese pentru medicii penitenciarului, ceea ce nu ar trebui să existe. În acest sens, Curtea invocă faptul că Comitetul Împotriva Torturii a îndemnat Guvernul Republicii Moldova să transfere responsabilitatea pentru serviciul medical din sistemul penitenciar către Ministerul Sănătăţii. În plus, Consiliul naţional împotriva torturii a remarcat în mod expres absenţa independenţei medicilor penitenciarului faţă de administraţia penitenciarului ca fiind o problemă.

3. Incompatibilitatea prelungirii succesive a arestului cu starea reclamantului şi a tratamentului diferenţiat între persoanele arestate preventiv şi cele condamnate privind eliberarea pe motiv de boală gravă.

  • Curtea reţine că, potrivit Ordinului nr.331, motivul incompatibilităţii stării medicale a unei persoane cu detenţia este pericolul pentru viaţa acesteia sau incapacitatea acesteia de a desfăşoară activităţi zilnice în timpul detenţiei. În acest sens, Curtea constată că, în pofida faptului că o instanţă naţională a recunoscut că boala reclamantului se afla în stadiul terminal, prezentând un pericol pentru viaţa sa, acesta a mai fost ţinut în detenţie pentru încă 17 luni.
  • Curtea, în sensul articolului 3 şi în împrejurările cauzei lui Serghei Cosovan, nu vede nicio justificare pentru a distinge între o persoană condamnată printr-o hotărâre definitivă şi una arestată preventiv, atunci când este vorba de suferinţa cauzată de detenţia incompatibilă cu starea medicală a persoanei respective. Nici instanţele naţionale, nici Guvernul în observaţiile lor, nu au oferit vreo explicaţie satisfăcătoare pentru o astfel de diferenţă de tratament. De fapt, o astfel de diferenţă poate fi discriminatorie (Curtea a făcut trimitere la decizia Consiliului Pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii (CPEDAE)).

Amintim că anume în caz lui Serghei Cosovan, pentru prima dată s-a ridicat problema discriminării pe criteriul statutului procesual a deţinuţilor. La 10 octombrie 2018, Consiliul Pentru Prevenirea şi Eliminarea Discriminării (CPEDAE), a constatat că există o diferenţă de tratament între persoanele arestate preventiv şi persoanele condamnate în partea ce ţine de posibilitatea de a beneficia de măsurile de protecţie aplicabile persoanelor condamnate care suferă de boli grave.

ARTICOLUL 5.3 –  motivele invocate de instanţele naţionale pentru detenţie reclamantului, nu au fost suficient întemeiată pe dovezile din dosar, iar prelungirea detenţiei nu a fost convingător demonstrată.

  • Curtea a constatat că instanţele naţionale nu au indicat în baza căror probe şi-au întemeiat concluziile lor cu privire la gravitatea riscurilor invocate pentru detenţia reclamantului.
  • Curtea reţine că, prin demararea unor investigaţii penale separate asupra diferitelor episoade ale aceleiaşi infracţiuni încriminate, procuratura a reuşit să eludeze încheierea judecătorească prin care a fost înlocuit arestul preventiv cu cel la domiciliu. Curtea consideră că divizarea artificială a unei cauze penale în mai multe cauze penale separate în vederea obţinerii de avantaje procedurale inechitabile sau pentru a eluda dispoziţiile legale imperative este incompatibilă cu articolul 5 din Convenţie.

Prejudicii dispuse de a fi încasate

Curtea a dispus ca Guvernul Republicii Moldova să achite reclamantului suma de 10 000 Euro, în calitate de prejudiciu moral şi suma de 5000 Euro, în calitate de costuri şi cheltuieli de reprezentare şi asistenţă juridică în faţa CtEDO.

Similare
RECOMANDĂRI