Şefului Direcţiei nr.3 al Inspectoratului Naţional de Investigaţii, supus percheziţiilor. Este suspectat de fals în declaraţii
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Şefului Direcţiei nr.3 al Inspectoratului Naţional de Investigaţii, supus percheziţiilor. Este suspectat de fals în declaraţii

Pe parcursul zilei de astăzi, 10 martie 2022, procurorii anticorupţie au descins cu percheziţii la domiciliul şefului Direcţiei nr.3 al INI, precum şi la alt imobil, birou de serviciu şi automobilul acestuia, în cadrul unui dosar penal pornit pe faptul falsului în declaraţii, în care este vizat respectivul.

În rezultatul percheziţiilor efectuate, procurorii au ridicat mai multe documente, agendă, telefon mobil, calculatoare, purtătoare de informaţii, care urmează a fi cercetate şi apreciate din punct de vedere al pertinenţei, concludentei, utilităţii şi veridicităţii lor în ansamblu cu celelalte probe administrate în cadrul cauzei penale instrumentate.

Şeful Direcţiei nr.3 al INI a fost citat pentru 11.03.2022 pentru a fi recunoscut şi audiat în calitate de bănuit în săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii (art.352/1 din Codul penal). Subsecvent, Procuratura Anticorupţie precizează că, persoana vizată este investigată în stare de libertate.

„Identitatea acestora este adusă la cunoştinţă, în condiţiile legii, doar părţilor în proces. Totodată, considerăm că prezentarea pe reţelele de socializare a unor informaţii false şi fără substrat factologic despre identitatea persoanelor care efectuează urmărirea penală, are scopul de a împiedica buna desfăşurarea a urmăririi penale în acest dosar şi se urmăreşte manipularea cu opinia publică”, precizează PA.
Similare
RECOMANDĂRI