VIDEO. Un angajat al IGP şi un medic din oraşul Anenii Noi, reţinuţi pentru fapte de corupţie
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Un angajat al IGP şi un medic din oraşul Anenii Noi, reţinuţi pentru fapte de corupţie

Serviciul protecţie internă şi anticorupţie (SPIA(, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), în cadrul cauzei penale pornite conform prevederilor art. 324 alin. (2) lit. b) Cod penal (corupere pasivă), au documentat acţiunile pretins ilegale ale trei angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Securitate Publică al IGP al MAI (INSP), un angajat al IP Anenii Noi al IGP şi un angajat cu funcţie de conducere din cadrul Instituţiei Medico-Sanitare Publice Anenii Noi (IMSP Anenii Noi).

Acţiunile infracţionale s-au manifestat prin pretinderea şi primirea de către persoane publice, prin intermediul unui angajat al IP Anenii Noi al IGP, a mijloacelor băneşti ce nu li se cuvin, în sumă de 1000 de euro, pentru a nu documenta fapta de conducere a mijlocului de transport de un conducător auto aflat în stare de ebrietate.

În consecinţă, la 14.02.2022, unul dintre angajaţii INSP şi un medic al IMSP Anenii Noi au fost reţinuţi pentru 72 ore, conform prevederilor art. 166 CPP al Republicii Moldova.

Similare
RECOMANDĂRI