11.04.2021 20:40 Vizualizari: "Monumentele furate ale Basarabiei": Povestea fostei Biserici "Sfântul Ilie", construită în secolul XVIII Continuăm astăzi campania jurnalistică ''Monumentele furate ale Basarabiei'' şi aflăm istoria unui loc sfânt de închinăciune dispărut şi inlocuit peste ani cu sediul unei instituţii publice. Sediul Autorităţii Naţionale de Integritate, de pe bulevardul Mitropolit Bănulescu-Bodoni, din Chişinău, se află acum pe locul fostei Biserici "Sfântul Ilie", construită în secolul 18. Tot ce mai aduce aminte despre sfântul lăcaş este o sculptură ridicată la iniţiativa Asociaţiei "Monumentul".
04.04.2021 20:00 "Monumentele furate ale Basarabiei": Vespasian Erbiceanu, juristul român care a făcut istorie Continuăm Campania TVR Moldova "Monumentele furate ale Basarabiei". Astăzi vorbim despre meritele deosebite ale juristului român Vespasian Erbiceanu care a contribuit la întemeierea unei justiţii moderne naţionale în Basarabia după Marea Unire de la 1918. A fost primul preşedinte al Curţii de Apel Chişinău şi a unificat legislaţia din Basarabia cu cea din Regatul român. A decretat limba română ca limbă oficială a instanţelor din Basarabia. Acum doi ani, monumentul său a fost inaugurat în faţa clădirii instituţiei.
21.03.2021 21:10 „Monumentele Basarabiei Furate”: Un preot din Sărata Galbenă a salvat o troiţă veche românească, pe care a găsit-o încă acum 40 de ani Cel mai bun loc pentru a ascunde ceva, este în văzul tuturor. De această povaţă s-a ghidat acum 40 de ani preotul Teodor Zagnat din satul Sărata Galbenă, raionul Hânceşti, când a găsit în podul bisericii o troiţă veche românească. Pentru a nu fi distrusă de sovietici, slujitorul bisericii a pus crucea la vedere în cimitir, de rând cu alte 10 cruci de la mormintele ostaşilor români. Şi în acest fel a salvat-o. E o întâmplare adevărată despre care aflaţi azi într-o nouă ediţie a campaniei TVR MOLODOVA, "Monumentele Basarabiei Furate".
14.03.2021 21:30 Istoria monumentului dedicat memoriei a trei personalităţi remarcabile: Alexei Mateevici, Simion Murafa şi Andrei Hodorogea, militanţi ai mişcării naţionale din Basarabia Continuăm campania TVR Moldova, "Monumentele Furate ale Basarabiei”. De această dată, cu istoria monumentului dedicat memoriei a trei personalităţi remarcabile: Alexei Mateevici, Simion Murafa şi Andrei Hodorogea, militanţi ai mişcării naţionale din Basarabia de la începutul secolului al XX-lea.
07.03.2021 20:40 Au trecut trei ani de când monumentul Regelui făuritor al României Mari, Ferdinand I, se înalţă în centrul oraşului Rezina Au trecut deja trei ani de când monumentul Regelui făuritor al României Mari, Ferdinand I, se înalţă falnic în centrul oraşului Rezina. Bustul Regelui Întregitor a revenit în vechiul târg de pe malul Nistrului, în anul centenarului Marii Uniri. Asta după ce, în anii de ocupaţie sovietică, a fost distrus şi aruncat în apele bătrânului fluviu.
28.02.2021 21:00 Campanie TVR MOLDOVA "Monumentele Basarabiei furate": Istoria bustului Regelui Ferdinand I TVR Moldova continuă campania "Monumentele Basarabiei Furate", cu un nou reportaj. Ne vedem la Ferdinand! – aşa îşi dau întâlnire locuitorii din Nisporeni, la monumentul celui de-al doilea rege al României, înălţat în 2016 în centrul oraşului. A fost construit cu ajutorul "Asociaţiei Faptă, nu vorbă", dar şi al localnicilor. Astăzi, în cadrul campaniei TVR Moldova, "Monumentele Basarabiei furate", aflăm istoria vechiului monument de la Nisporeni, restaurat după ce a fost distrus de sovietici.
21.02.2021 19:15 "Monumentele Basarabiei Furate". Istoria Troiţei din satul Iurceni, raionul Nisporeni Continuăm campania TVR MOLDOVA "Monumentele Basarabiei Furate". De această dată, vom afla istoria Troiţei din satul Iurceni, raionul Nisporeni. A fost salvată de săteni de două ori. O dată în 1961 când urma să fie distrusă de sovietici, iar a doua oară în 2019, când se ruina, dar a fost restaurată. Monumentul a fost restabilit la iniţiativa membrilor Asociaţiei "Faptă, nu vorbă", care şi-au asumat această misiune în 2018.
15.02.2021 08:15 Monumentele Basarabiei Furate - o nouă istorie. Este vorba de cea a generalului de război, Stan Poetaş Continuăm campania marca TVR Moldova - "Monumentele Basarabiei Furate" - cu o nouă istorie. Este vorba de cea a generalului de război, Stan Poetaş. După ce a participat la multe lupte crâncene, generalul şi-a găsit sfârşitul în Basarabia şi a fost înmormântat la Soroca. În 1919, în cinstea sa, s-a zidit un monument, dar în 1944 a fost distrus de Armata Roşie. Peste zeci de ani, s-a făcut dreptate şi monumentul generalului a revenit la locul său de cinste.
01.02.2021 18:00 TVR MOLDOVA a lansat campania „Monumentele Basarabiei Furate” În perioada ocupaţiei sovietice a Basarabiei, puterea de la Moscova a iniţiat o campanie dură de deznaţionalizare a românilor dintre Prut şi Nistru.
31.01.2021 19:30 „Monumentele Basarabiei furate: Istoria unui monument ridicat în Mălăieşti, în memoria unui grănicer român omorât de bolşevici în 1923 Campania TVR MOLDOVA "Monumentele Basarabiei Furate" vă prezintă, astăzi, istoria unui monument ridicat în localitatea Mălăieşti, Criuleni, în memoria unui grănicer român omorât de bolşevici în 1923. Construit în 1924, la margine de sat, pe malul râului Nistru, pe locul unde a fost omorât străjerul ţării, monumentul a fost distrus în timpul ocupaţiei sovietice. În septembrie anul trecut, la iniţiativa avocatului Iulian Rusanovschi, monumentul a fost refăcut şi amplasat exact în acelaşi loc.
24.01.2021 20:50 Un monument dedicat grănicerilor şi eroilor români căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, ridicat la Rezina Unii au încercat să o ardă, alţii să o distrugă cu ciocanul, dar mai devreme sau mai târziu, istoria învinge, adevărul este restabilit, iar monumentele reconstruite. După aproape 70 de ani de uitare şi indiferenţă, istoria a triumfat la Rezina. Pe malul Nistrului, a fost inaugurat un monument dedicat grănicerilor şi eroilor români căzuţi la datorie în Primul Război Mondial. Obeliscul, străjuit de un vultur cruciat, a fost refăcut, după ce fusese distrus de sovietici la sfârşitul anilor '40. Urmăriţi primul reportaj din campania "Monumentele Basarabiei Furate" marca TVR Moldova.