Prim-ministrul Nicolae Ciucă: Am fost onorat să îl întâlnesc astăzi, la Kiev, pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Prim-ministrul Nicolae Ciucă: Am fost onorat să îl întâlnesc astăzi, la Kiev, pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski

Prim-ministru României, Nicolae Ciucă, a întreprins o vizită în capitala Ucrainei, Kiev, unde a avut o întrevedere cu preşedintele Volodimir Zelenski.

„L-am asigurat de sprijinul deplin al Românei în eforturile de a opri agresiunea ilegală şi imorală a Rusiei, atrocităţile umane şi distrugerile materiale suferite de această ţară. L-am asigurat pe preşedintele Zelenski că România sprijină, în aceste momente dificile, derularea unei investigaţii internaţionale care să tragă la răspundere pe cei vinovaţi de comiterea de crime internaţionale, inclusiv prin contribuţia financiară voluntară recentă, decisă de Guvernul României, către Fondul fiduciar al Curţii Penale Internaţionale”, a menţionat premierul român. 

De asemenea, acesta a precizat că sprijină aspiraţiile Ucrainei de a fi parte din marea familie a Uniunii Europene.

„Comunitatea română din Ucraina şi cea ucraineană din România sunt veritabile punţi de legătură între societăţile noastre. Etnicii români sunt buni cetăţeni ai Ucrainei. Asigurarea deplină a respectării drepturilor identitare ale etnicilor români, inclusiv a celor lingvistice, va face ca societatea ucraineană să devină mai puternică. Totodată, am transmis preşedintelui Zelenski că sprijinim aspiraţiile Ucrainei de integrare în Uniunea Europeană şi l-am felicitat pentru transmiterea răspunsului la prima parte a chestionarului de aderare”, a mai precizat Nicolae Ciucă.
Similare
RECOMANDĂRI