Bucureşti, Suceava şi Cluj, printre oraşele desemnate de Comisia Europeană să participe la misiunea UE pentru oraşe inteligente şi neutre din punctul de vedere climatic până în 2030
Sursa foto:© European Union, 2020 Vizualizari:

Bucureşti, Suceava şi Cluj, printre oraşele desemnate de Comisia Europeană să participe la misiunea UE pentru oraşe inteligente şi neutre din punctul de vedere climatic până în 2030

Comisia Europeană a desemnat joi cele 100 de oraşe din UE, printre care şi Bucureşti, Suceava şi Cluj care vor participa la misiunea UE pentru 100 de oraşe inteligente şi neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2030, informează CaleaEuropeană.ro.

Cele 100 de oraşe se află în toate cele 27 de state membre, iar alte 12 oraşe se află în ţări asociate sau cu potenţial de a fi asociate la programul Orizont Europa, programul UE pentru cercetare şi inovare (2021 – 2027), notează sursa citată.

Zonele noastre urbane găzduiesc 75 % dintre cetăţenii UE. Pe plan mondial, zonele urbane consumă peste 65 % din energia mondială, generând peste 70 % din emisiile de CO2. Prin urmare, este important ca oraşele să acţioneze ca ecosisteme de experimentare şi inovare pentru a le ajuta pe toate celelalte în tranziţia lor spre a deveni neutre din punct de vedere al impactului asupra climei până în 2050.

„Tranziţia verde este în plină desfăşurare în întreaga Europă. Dar întotdeauna este nevoie de deschizători de drumuri, care îşi stabilesc obiective şi mai ambiţioase. Aceste oraşe ne arată calea spre un viitor mai sănătos. Le vom sprijini în acest sens! Haideţi să începem să acţionăm chiar de astăzi”, a declarat preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen. 

© European Commission

Misiunea „Oraşe” va primi finanţare în valoare de 360 milioane EUR în cadrul programului Orizont Europa pentru perioada 2022-2023, pentru a demara căile de inovare către neutralitatea climatică până în 2030. Acţiunile de cercetare şi inovare vor aborda mobilitatea curată, eficienţa energetică şi planificarea urbană ecologică şi vor oferi posibilitatea de a elabora iniţiative comune şi de a intensifica colaborările în sinergie cu alte programe ale UE.

Beneficiile pentru oraşe includ consiliere şi asistenţă personalizate din partea unei platforme dedicate misiunii şi gestionată de NetZeroCities, finanţare suplimentară şi oportunităţi de finanţare, precum şi posibilitatea de a se alătura unor acţiuni de inovare şi unor proiecte-pilot de mare anvergură. Misiunea oferă, în plus, oportunităţi de colaborare, de schimb de cele mai bune practici între oraşe şi de sprijin pentru implicarea cetăţenilor în misiune.

Comisia va invita cele 100 de oraşe selectate să elaboreze contracte pentru oraşe în domeniul climei, care vor include un plan general vizând neutralitatea climatică în toate sectoarele, cum ar fi energia, clădirile, gestionarea deşeurilor şi transporturile, împreună cu planurile aferente de investiţii. Acest proces va implica cetăţenii, organizaţiile de cercetare şi sectorul privat. Angajamentele clare şi vizibile asumate de oraşe în cadrul contractelor pentru oraşe în domeniul climei le vor permite să colaboreze cu UE, cu autorităţile naţionale şi regionale şi, cel mai important, cu propriii cetăţeni, pentru a îndeplini acest obiectiv ambiţios.

În plus, având în vedere interesul covârşitor din partea a 377 de oraşe de a se alătura misiunii, Comisia pune la dispoziţie sprijin pentru oraşele care nu au fost selectate, incluzând sprijin prin intermediul platformei misiunii şi oportunităţi de finanţare în cadrul programului de lucru al misiunii „Oraşe” a programului Orizont Europa.

„În cadrul ofensivei lor de a deveni inteligente şi neutre din punct de vedere al impactului asupra climei până în 2030, cele 100 de oraşe din UE anunţate astăzi vor fi «bancuri de testare» naturale pentru soluţii inovatoare integrate la multe dintre problemele cu care se confruntă în prezent cetăţenii noştri, inclusiv mobilitatea urbană. În contextul noului nostru cadru privind mobilitatea urbană, ele dispun de instrumentele necesare pentru ca mobilitatea interurbană şi urbană să devină sănătoasă şi sustenabilă, de exemplu prin dublarea traficului feroviar de mare viteză şi prin dezvoltarea unei infrastructuri suplimentare pentru biciclete în următorii 10 ani, prin investiţii în benzi sigure pentru biciclete şi prin asigurarea conectivităţii cu zonele rurale şi suburbane, astfel încât navetiştii să beneficieze de opţiuni de mobilitate sustenabilă. Sunt sigur că vor reuşi şi încurajez alte oraşe din întreaga Europă să le urmeze exemplul”, a declarat Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi.


Oraşele au fost invitate în noiembrie 2021 să îşi exprime interesul de a participa la Misiune. Perioada de exprimare a interesului s-a încheiat la 31 ianuarie 2022. Într-o primă etapă, experţi independenţi au evaluat fiecare candidatură. Într-o a doua etapă, Comisia a aplicat criterii suplimentare pentru a asigura un echilibru geografic şi o diversitate de oraşe în ceea ce priveşte dimensiunea, impactul şi ideile inovatoare. În total, 377 de oraşe şi-au depus candidatura pentru a face parte din misiunea „Oraşe”. Cele 100 de oraşe din UE alese astăzi reprezintă 12 % din populaţia UE. 

Similare
RECOMANDĂRI