Comisia Europeană a aprobat decontarea a 427 de milioane de euro pentru fermierii români
Vizualizari:

Comisia Europeană a aprobat decontarea a 427 de milioane de euro pentru fermierii români

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a transmis la sfârşitul lunii ianuarie Comisiei Europene solicitarea de decontare a sumei de 426,8 milioane de euro reprezentând rambursarea plăţilor realizate din bugetul naţional către fermieri în perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2021.

Potrivit AFIR, declaraţia transmisă însumează totalul plăţilor efectuate de agenţie în trimestrul IV către beneficiarii proiectelor de investiţii finanţate prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). De asemenea, sunt prinse plăţile directe şi compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA).

Banii vor ajunge în România peste o lună şi jumătate.

„Conform procedurilor de lucru stabilitate la nivelul Comisiei Europene, declaraţia de cheltuieli aferentă trimestrului IV a fost încărcată direct de către AFIR în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre şi CE, urmând ca, după verificarea sumelor cuprinse în declaraţia de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de 45 de zile, fondurile europene alocate pentru agricultură şi dezvoltare rurală”, a anunţat AFIR, potrivit Mediafax.

Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României peste 6,4 miliarde de euro pentru agricultură şi dezvoltarea durabilă a mediului rural prin PNDR 2014 – 2020.

Similare
RECOMANDĂRI