Parlamentul României a desfiinţat grupurile de prietenie cu Rusia şi Belarus
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, marţi, desfiinţarea Grupurilor parlamentare de prietenie cu Federaţia Rusă şi cu Republica Belarus.
Propunerea de desfiinţare a celor două grupuri de prietenie a fost făcută de Grupul Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI).
GRUI a informat Birourile permanente ale Parlamentului că grupurile parlamentare ale PSD şi AUR şi-au retras reprezentanţii din Grupul parlamentar de prietenie România - Federaţia Rusă şi a propus desfiinţarea acestui grup.
„În spiritul declaraţiei Parlamentului României privind situaţia din Ucraina, propunem Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor desfiinţarea Grupului de prietenie cu Federaţia Rusă manifestându-ne astfel, o dată în plus, solidaritatea cu poporul ucrainean, victimă a agresiunii militare ilegale, neprovocate şi nejustificate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, se arată în adresa GRUI, potrivit Agerpres.
Şi Grupul de prietenie România - Republica Belarus a fost desfiinţat după ce PSD, PNL, USR şi UDMR şi-au retras membrii, dar şi ca urmare a adoptării la nivelul Uniunii Europene a unui pachet suplimentar de sancţiuni împotriva acestei ţări, ca urmare a sprijinului acordat Federaţiei Ruse "în organizarea agresiunii împotriva Ucrainei".