Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Integritate pentru sănătate - este sloganul noii campanii de informare şi sensibilizare privind fenomenul corupţiei în sistemul medical

Integritate pentru sănătate - este sloganul noii campanii de informare şi sensibilizare a cadrelor medicale şi pacienţilor privind riscurile corupţiei. Campania a fost lansată astăzi de Centrul Naţional Anticorupţie şi Ministerul Sănătăţii.

Autorităţile îşi propun să ajungă în 17 instituţii medicale din Republica Moldova pentru a informa despre riscurile luării de mită dar şi despre drepturile pacienţilor şi posibilităţile de a raporta cazurile de corupţie.

ALA NEMERENCO, ministrul Sănătăţii. „Pacienţii trebuie să-şi cunoască drepturile, trebuie să insiste asupra accesului liber şi fără plată la toate serviciile medicale pe care le oferă poliţa de asigurare să declare plăţile neformale şi CNA a creat în acest sens multe căi  Eu aş vrea să evităm modalitatea, şi o să spun deschis, de a ridica pe sus colegii noştri”.

Pentru mită, cadrele medicale riscă până la 12 ani de închisoare. Ca şi în medicină, prevenţia este cel mai bun leac.

IULIAN RUSU, director, Centrul Naţional Anticorupţie. „Venim cu explicări simple pe înţelesul tuturor, ce înseamnă influenţă necorespunzătoare, act de corupţie, care ar trebui să fie comportamentul unui specialist în sectorul medical şi cum să vă protejaţi de diverse provocări  sau intenţii de a fi împlicaţi în diverse scheme de corupţie Ne dorim să excludem cazurile de corupţie şi să promovăm integritatea în sectorul medical”.

Institutul de Medicină Urgentă a fost prima instituţie în care ofiţerii CNA au vorbit celor peste 200 de cadre medicale prezente. Directorul spune că salariile au crescut în perioada pandemiei şi de ceea primirea plăţilor ilegale nu mai poate fi justificată.

MIHAIL CIOCANU, director, Institutul de Medicină Urgentă. „Evidenţele noastre demonstrează că pe parcursul uiltimilor doi ani de zile, salariile în cadrul Institutului de Medicină Urgentă practic s-au dublat. Noi acum avem pentru asistenţii medicali în jur de 14 mii salarii, brute iar pentru medici de 23 de mii de lei”.

Numai in acest an au fost identificate 13 acte de corupţie în rândul cadrelor medicale. Printre acestea, şi cel al unui medic de la Institutul Oncologic din Chişinău, care a cerut 50 de mii de lei de la o pacientă bolnavă de cancer pentru a-i face un tratament.
Similare
RECOMANDĂRI