12 milioane de lei, acumulate în contul de donaţii deschis de către Ministerul Finanţelor, vor fi utilizate pentru gestionarea crizei refugiaţilor
Cancelaria de Stat, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi autorităţile locale vor primi 12 milioane lei pentru gestionarea crizei. Fondurile au fost acumulate până la data de 04 martie 2022, în contul de donaţii deschis de către Ministerul Finanţelor. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale.
Agenţii economici şi persoanele fizice pot face donaţii pentru a sprijini poporul ucrainean. Donaţiile pot fi făcute prin intermediul Serviciului Guvernamental de Plăţi Electronice MPay (click aici) şi contului special deschis de Ministerul Finanţelor. Transferurile pot fi făcute în lei moldoveneşti, precum şi în dolari americani sau euro.
Mijloacele financiare acumulate vor fi destinate furnizării asistenţei umanitare cetăţenilor Ucrainei, afectaţi de război.
Pentru a face donaţia prin MPay, se vor parcurge următorii paşi (click aici).
Rechizitele bancare pentru efectuarea donaţiilor sunt prezentate mai jos:
1) În lei moldoveneşti
Beneficiar: Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova – Trezoreria de Stat
IBAN: MD69TRPAAA144111A01344QI
Codul fiscal al beneficiarului: 1006601000037
Banca beneficiarului: Ministerul Finantelor Trezoreria de Stat
Codul băncii: TREZMD2X
Destinaţia plăţii: asistenţă umanitară cetăţenilor Ucrainei
2) În dolari SUA (USD)
Beneficiar: Ministerul Finanţelor – Trezoreria de Stat
IBAN: MD07NBPAAP144121A01344QI
Codul fiscal al beneficiarului: 1006601000037
Banca beneficiarului: Banca Nationala a Moldovei
SWIFT: NBMDMD2X
Contul corespondent al BNM: Federal Rezerve Bank of New York, NY, SWIFT: FRNYUS33, account no. 021087125
Destinaţia plăţii: asistenţă umanitară cetăţenilor Ucrainei
3) În EURO (EUR)
Beneficiar: Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova – Trezoreria de Stat
IBAN: MD14NBPBBP144121A01344QI
Codul fiscal al beneficiarului: 1006601000037
Banca beneficiarului: Banca Nationala a Moldovei
SWIFT: NBMDMD2X
Contul corespondent al BNM: De Nederlandsche Bank N. V., Amsterdam, SWIFT: FLORNL2A, IBAN NL90FLOR0600126226
Destinaţia plăţii: asistenţă umanitară cetăţenilor Ucrainei