Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Auditul datoriilor pe care Moldovagaz trebuie să le achite Gazprom nu va fi efectuat pe 1 mai, aşa cum era prevăzut

Auditul datoriilor pe care Moldovagaz trebuie să le achite Gazpromului nu va fi gata pe întâi mai, aşa cum era prevăzut. Premierul Natalia Gavriliţa a declarat azi că din cauza războiului ruso-ucrainean, companiile internaţionale de audit nu s-au grăbit până acum să-şi ofere serviciile pentru a verifica datoriile reale ale Moldovagaz.

NATALIA GAVRILIŢA prim-ministrul Republicii Moldova: „Procesul de achiziţie nu s-a încheiat cu succes. Acum trecem la negocieri cu anumite companii pentru ca să putem contracta o companie pentru a face acest aduit. Din nou, companiile internaţionale au ezitat să vină atunci când este acest război şi vom continua discuţiile pe acest protocol şi pe posibilitatea Moldovei de a executa acest audit.”

Amintim că, Moldovagaz pretinde că ar avea o datorie istorică de peste 700 de milioane de dolari către furnizorul rus Gazprom. La sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, când Guvernul negocia încheierea unui nou contract de livrare a gazului, compania Gazprom cerea achitarea integrală a acestei sume.

Atunci, autorităţile de la Chişinău declarau că datoria pretinsă de furnizorul rus e exagerată şi au hotărât să angajeze o companie străină de audit care să stabilească restanţele financiare reale pe care trebuie să le achite Moldovagaz.
Similare
RECOMANDĂRI