Guvernul a aprobat majorarea cuantumului salariului minim garantat începând cu 1 aprilie curent
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Guvernul a aprobat majorarea cuantumului salariului minim garantat începând cu 1 aprilie curent

Guvernul a aprobat astăzi majorarea cuantumului salariului minim garantat în sectorul real până la 3500 de lei, începând cu 1 aprilie 2022. Decizia a fost luată urmare a consultărilor cu partenerii sociali, în cadrul dialogului tripartit pe platforma Comisiei Naţionale pentru Consultări şi Negocieri Colective.

Statul reglementează salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară, conform Legii salarizării nr. 847/2002, prin stabilirea mărimii cuantumului minim garantat a salariului în sectorul real, dar şi unele norme şi garanţii de stat (plata sporurilor de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile, plata orelor de noapte, plata orelor suplimentare, plata pentru orele de staţionare şi aflarea în şomajul tehnic etc.).

Proiectul aprobat astăzi îşi propune să asigure o creştere continuă a garanţiilor minime în domeniul salarizării, în vederea menţinerii puterii de cumpărare a salariaţilor şi asigurării unui mediu concurenţial echitabil la nivel regional şi internaţional.

Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se reexaminează anual de către Guvern, în funcţie de creşterea sumară anuală a indicelui preţurilor de consum şi a ratei de creştere a productivităţii muncii la nivel naţional.

Similare
RECOMANDĂRI