Guvernul R. Moldova a numit trei ambasadori prin cumul în alte state
Trei ambasadori ai Republicii Moldova au fost numiţi prin cumul în alte state. Hotărârile au fost aprobate în şedinţa Guvernului.
La propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, ambasadorul Republicii Moldova în Spania, Eugeniu Revenco, a fost numit ambasador în Republica Algeriană Democrată şi Populară, precum şi în Republica Tunisiană prin cumul, cu reşedinţa la Madrid.
Ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina, Valeriu Chiveri, a fost desemnat ambasador şi în Armenia, cu sediul la Kiev. Ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă, va fi ambasador prin cumul în Muntenegru, cu reşedinţa la Bucureşti. Ambasadorul Republicii Moldova în Federaţia Rusă a fost numit ambasador prin cumul în Republica Kârgâză, cu reşedinţa la Moscova.
Tot la propunerea MAEIE, Serghei Mihov a fost rechemat din funcţia de ambasador al Republicii Moldova în Lituania începând cu data de 15 iulie 2022.
Proiectele decretelor urmează să fie înaintate preşedintelui pentru semnare.