Preşedintele Parlamentului Igor Grosu, discuţie cu preşedintele Adunării Parlamentare a OSCE, Margareta Cederfelt
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, împreună cu deputaţii Vladimir Bolea şi Ion Groza, a avut o întrevedere cu preşedintele Adunării Parlamentare a OSCE, Margareta Cederfelt, la care a participat şi Claus Neukirch, Şeful Misiunii OSCE în R. Moldova.
În cadrul întrevederii a fost făcut un amplu schimb de opinii privind evoluţia situaţiei din Republica Moldova în contextul invaziei Federaţiei Ruse în Ucraina şi riscurile generate de aceasta pentru securitatea politică, economică, umanitară.
În acest context, a fost înalt apreciat efortul Republicii Moldova care şi-a asumat responsabilitatea de a găzdui un număr mare de refugiaţi, în special, copii, femei, persoane în etate.
Preşedintele Parlamentului a reiterat angajamentul R. Moldova de a oferi şi în continuare tot suportul necesar cetăţenilor ucraineni: „Facem tot ce ne stă în puteri pentru integrarea lor socială, educaţională, angajarea în câmpul muncii. Vom continua fără nicio rezervă să îi ajutăm”.
Interlocutorii au discutat şi despre regiunea transnistreană. Preşedintele Parlamentului a accentuat că autorităţile Republicii Moldova monitorizează cu atenţie evoluţiile din regiunea transnistreană a R. Moldova.
”Aşteptăm ca lucrurile să rămână în continuare calme, este important ca toţi cetăţenii noştri, indiferent pe care mal al Nistrului s-ar afla, să fie în siguranţă şi să le fie respectate drepturile”, a menţionat şeful Legislativului.
Un alt subiect abordat a fost agenda de reforme din R. Moldova.
”Dincolo de situaţia extrem de complicată legată de invazia Rusiei în Ucraina, de atrocităţile acestui război, agenda politicii interne a ţării noastre rămâne aceeaşi. Combaterea corupţiei, reforma justiţiei, consolidarea instituţiilor rămân prioritare”, a subliniat preşedintele Parlamentului.
Igor Grosu a mai comunicat despre evoluţiile în procesul integrării europene a Republicii Moldova, în prezent autorităţile sunt în proces de completare a chestionarului de aderare la UE.