Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

O cursă sportivă într-un echipament inedit a avut loc în beciurile de la Cricova de Halloween

Atmosfera mistică a unei sărbători păgâne de import s-a instalat deja în beciurile de la Cricova. Petrecăreţi costumaţi în fantome, vampiri, vrăjitoare, şi tot felul de alte creaturi înfiorătoare au dat frâu liber distracţiei. A fost de fapt o cursă sportivă într-un echipament şi loc inedit.

În ajun de Halloween, amatorii de sport au alergat printre fantome, au trecut tuneluri de lumini iar suneteLE de groază au umplut galerii subterane de la Cricova. Alergătorii costumaţi în diverse personaje, au parcurs un traseu de 9 km.

IULIAN BERCU, organizatorul evenimentului: „Noi am încercat pe parcurul anului să organizăm mai multe competiţii, sigur că cu un număr limitat de oameni, în condiţii stricte. Acum suntem la sfârşit de sezon şi aceasta este practice ultima alergare necompteţională şi am beneficiat de posibilitatea de a alerga prin catacombele din orăşelul Cricova pentru că ele permit să respectăm distanţa social pentru că toţi alergătorii vor starta în lanţ.”

Printre participanţii a fost şi colega noastră Liuba Maxim.

LIUBA MAXIM, reporter TVR MOLDOVA: „Mie îmi place foarte mult să alerg şi nu am putut rata o asemenea ocazie mai ales că suntem cu o gaşcă de prieteni şi cred că este o plăcere să alergi în beciurile de la Cricova şi încă de Haloween.”

La finanul cursei toţi alergătorii au fost premiaţi.

DENIS ŞOVA, director general, Combinatul de Vinuri "Cricova": „Sunt mai multe premii planificate cei care sunt echipaţi vor primi o sticlă specială Cricova care a fost turnată şi dedicată evenimentului de astăzi. Avem premiul mare pentru cei care vor veni primii, ca de obicei extraordinarul spumant de la Cricova.”

La cursă au participat aproape 200 de iubitori ai sportului.
Similare
RECOMANDĂRI