Un microscop care se poate uita direct prin craniul tău, inventat de oamenii de ştiinţă
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un microscop care se poate uita direct prin craniul tău, inventat de oamenii de ştiinţă

Pentru medicina modernă ar fi foarte folositor dacă am putea vedea ce se întâmplă în corpurile noastre fără nevoia de intervenţii chirurgicale şi tăierea ţesuturilor.

Există deja multe opţiuni pentru cercetători, precum folosirea trucurilor optice pentru a transforma fotonii care se deplasează la anumite frecvenţe în imagini. Însă, toate opţiunile aduc şi dezavantaje, existând deseori riscul deteriorării ţesuturilor.
 

O echipă de oameni de ştiinţă a descoperit recent o nouă modalitate de a produce imagini clare cu lumina infraroşie împrăştiată, chiar şi după ce a trecut printr-un strat gros de os.

„Microscopul nostru permite investigarea structurile interioare fine din ţesuturile vii care nu pot fi analizate prin alte moduri”, au explicat Seokchan Yoon şi Hojun Lee, fizicieni la Universitatea Korea din Seul, Coreea de Sud.

Primele imagini de înaltă rezoluţie cu reţeaua neuronală a unui şoarece

Deşi o tehnică numită microscopie cu trei fotoni a reuşit să obţină imagini cu neuroni dintr-un craniu de şoarece, majoritatea încercărilor de a produce imagini foarte clare din interiorul craniilor de animale au necesitat crearea unor deschizături prin craniu.

Microscopia cu trei fotoni foloseşte lungimi de undă mai mari şi un gel special pentru a vedea prin os. Cu toate acestea, metoda permite penetrarea doar până la o anumită adâncime şi combină frecvenţele de lumină într-un mod care riscă deteriorarea moleculelor biologice delicate.

Prin combinarea tehnicilor de imagistică şi forţa opticii adaptive computaţionale, Yoon şi colegii săi au reuşit să producă primele imagini de înaltă rezoluţie cu reţeaua neuronală a unui şoarece din afara craniului intact al animalului.

„Va accelera cercetările neuroştiinţifice”

Oamenii de ştiinţă şi-au numit noua tehnologie „laser-scanning reflection-matrix microscopy” (LS-RMM). Metoda se bazează pe microscopia confocală de scanare convenţională, cu excepţia faptului că nu detectează dispersia optică doar la adâncimea la care este produsă imaginea, ci obţine şi un răspuns complet al interacţiunii dintre lumină şi mediu, scrie Science Alert.

Vizionarea structurilor biologice în cadrul lor natural are potenţialul de a dezvălui mai multe detalii despre roluri şi funcţii, dar şi să permită detectarea mai uşoară a problemelor.

„Ne va ajuta enorm la stabilirea diagnosticelor la timp şi va accelera cercetările neuroştiinţifice”, au declarat Yoon şi Lee. LS-RMM este limitată de forţa computerizată şi necesită calcule intense şi îndelungate pentru a procesa deviaţiile complicate. Însă, echipa sugerează că algoritmul de corectare a deviaţiilor poate fi aplicat şi la alte tehnici de imagistică.

Similare
RECOMANDĂRI