Igor Dodon urmează să se prezinte astăzi în faţa procurorilor pentru a da declaraţii în dosarul „Energocom”
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Igor Dodon urmează să se prezinte astăzi în faţa procurorilor pentru a da declaraţii în dosarul „Energocom”

Fostul preşedinte, Igor Dodon, urmează să se prezinte astăzi în faţa procurorilor, pentru a da explicaţii în dosarul „Energocom”, prin care statul a fost prejudiciat de aproape 12 milioane de dolari. Este a doua citaţie a sa la Procuratura Generală în dosarul privind achiziţionarea energiei electrice în perioada 2008-2009, perioadă în care Igor Dodon era ministru al Economiei şi Comerţului.

Igor Dodon, a fost recunoscut, pe 29 decembrie 2021, în calitate de bănuit în dosarul „Energocom”. Potrivit datelor Procuraturii, din poziţia pe care o avea la acel moment, Dodon a eliberat avizul în baza căruia, în mai 2008, a fost semnat contractul privind procurarea energiei electrice pentru R. Moldova, în condiţiile în care SA „Energocom” avea deja negociate şi încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preţ mai ieftin cu aproape 30%.

Statul ar fi fost prejudiciat atunci cu aproape 124 de milioane de lei, bani care au fost transferaţi ulterior pe conturile unor companii off-shore. Igor Dodon respinge acuzaţiile.

Similare
RECOMANDĂRI