Pilotul principal al avionului din Ucraina, aterizat ilegal în Edineţ a fost trimis în judecată
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Pilotul principal al avionului din Ucraina, aterizat ilegal în Edineţ a fost trimis în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală şi a trimis în judecată dosarul care vizează avionul din Ucraina implicat în contrabandă cu ţigări, depistat pe un câmp din Edineţ, în septembrie 2021, pe episodul participării pilotului principal la introducerea ilegală în R. Moldova a aparatului de zbor, prin contrabandă.

Pilotul este originar din Kiev, Ucraina, are vârsta de peste 60 de ani, iar antecedente penale nu a avut. Potrivit celor incriminate de procurorii PCCOCS, acesta a survolat spaţiul aerian al R. Moldovea fără autorizaţia necesară, din Ucraina spre România şi a aterizat pe o pistă improvizată, pe un câmp, fără să fie supus controlului vamal, aparatul aerian fiind astfel introdus prin contrabandă în R. Moldova.

Potrivit legii penale, ultima infracţiune se pedepseşte cu închisoare pentru un termen de la 4 la 10 ani. În privinţa altor complici (din R. Moldova, Ucraina şi Belarus), urmărirea penală continuă, în cooperare cu Poliţia de Frontieră, iar organizatorul infracţiunii a fost anunţat în căutare.

După decizia instanţei de judecată, aparatul aerian cu valoarea în vamă de aproape 300.000 lei va fi supus confiscării speciale. Scopul introducerii prin contrabandă a avionului în R. Moldova este investigat de către PCCOCS şi Poliţia de Frontieră, în cooperare cu autorităţile din Ucraina.
Similare
RECOMANDĂRI