Început în 1991, „Memorialul durerii” a prezentat, de-a lungul timpului, evenimentele petrecute o dată cu încheierea celui de al Doilea Război Mondial şi până la începutul anilor ’90.
Se difuzează pe TVR MOLDOVA, miercuri de la ora 21.10.
Serie nouă: „Oameni mari care au făcut România Mare”
Deschidem Centenarul Marii Uniri cu o serie consacrată generaţiei eroice care a făurit şi cârmuit România modernă. Părinţii fondatori al noului stat român, creat la 1 Decembrie 1918, au fost intelectualii Transilvaniei şi a Regatului Român, cu rădăcini adânci în mediul rural, ridicaţi la demnităţi înalte prin şcoli, studii academice, militanţi neobosiţi pentru realizarea aspiraţiilor naţionale de întregire şi de unitate.
Redactor Doina Teodoru
Realizator Lucia Hossu Longin
Producător Alexandru Munteanu
***
Este singurul proiect de televiziune care oferă una dintre cele mai complexe şi documentate imagini asupra regimului comunist din România. Serialul „Memorialul durerii”, realizat de Lucia Hossu Longin, a creionat cel mai dureros capitol din istoria recentă şi reprezintă în continuare unul dintre cele mai puternice demersuri jurnalistice.
Început în 1991, „Memorialul dureri” a prezentat, de-a lungul timpului, evenimentele petrecute o dată cu încheierea celui de al Doilea Război Mondial şi până la începutul anilor ’90. Din 2008, serialul a început o serie nouă, unde au fost remontate o parte dintre primele episoade şi, în acelaşi timp, au fost difuzate şi subiecte noi, printre care seria dedicată torţionarilor – Seria Neagră – cât şi Memorialul Bucureştilor, unde s-au prezentat demolările prin care a trecut capitala.
Toamna anului 2013 a adus pe TVR 2 Seria Neagră, o colecţie de interviuri cu torţionarii care au condus închisori, centre de reeducare sau lagăre de exterminare. Biografiile lor complete sunt acum faţă în faţă cu cei care le-au fost victime.
De-a lungul interviurilor am regăsit mărturiile sumbre ale unor oameni care, în primii ani de după 1989, nu au simţit culpa, remuşcarea sau căinţa faţă de ordinele sângeroase pe care le-au executat. Au apărut Alexandru Nicolski, autorul criminalului experiment de reeducare de la Piteşti, pe Liviu Borcea, comandantul coloniilor de muncă de la Capu Midia, despre care profesorul Ion Jovin spunea: „Nu ştiu dacă i se poate aplica acestui om calificativul de om. Eu mai degrabă l-aş numi bestie!!”.
„E adevărat că după interviul cu Alexandru Nicolschi am fost, literalmente, şocată. De ce? Mi se părea înfiorător ca un om ajuns la vârsta de optzeci de ani, obligat să-şi rememoreze trecutul (trecut în care intra şi barbaria de la Piteşti), să nu aibă nicio tresărire de conştiinţă. Dimpotrivă. Aveam sentimentul, atât eu cât şi operatorul Doru Alexandru Spătaru, că din sertarul biroului va scoate un pistol şi va pune capăt, în stilul anilor ’50, acestui interviu. De altfel acest birou era împânzit cu fotografii ale generalului sovietic la trageri....”, povesteşte Lucia Hossu Longin.
Unul dintre cele mai mari merite ale Luciei Hossu este şi această dorinţă de a-i prinde în viaţă pe care care au influenţat acest „malaxor al sufletelor”. A avut ultimele mărturii ale torţionarilor Alexandru Nicolski sau Gheorghe Crăciun, a prins ultimele confesiuni ale lui Petre Ţuţea şi a fost primul om care, prin materialele sale, a deschis ochii a milioane de români, prezentându-le ororile care s-au petrecut în închisorile din ţară, la Sighet sau Piteşti. "Lucia Hossu a fost primul om, care a intrat în multe locuri. Ea a deschis porţile de la Sighet", povesteşte Alexandru Munteanu, producătorul emisiunii, membru al echipei Memorialului încă din 1993.
Serialul a făcut cunoscut curajul Elisabetei Rizea, numind-o „Viteaza din Nucşoara”, a dedicat numeroase episoade rezistenţei din munţi, aducându-l la suprafaţă pe bătrânul Ogoranu, a arătat sacrificiile inumane cu care s-au construit marile „realizări” ale socialismului, prezentând lagărele de la Balta Brăilei, Baia Sprie sau Canal.
"Memorialul Durerii" a rămas în memoria colectivă a poporului român, iar după 20 de ani de la difuzarea primelor episoade, el este mai mult decât un brand al TVR, e un simbol al luptei pentru păstrarea vie a memoriei româneşti.