Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Campania „Diferiţi, dar la fel”. Doi dintre cei trei copii ai familiei Pâcălău din Bălţi sunt diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist
Diagnosticarea autismului în Republica Moldova rămâne o provocare. Potrivit datelor oficiale, sunt înregistraţi peste 600 de copii care suferă de diverse tulburări de spectru autist, dar specialiştii spun că, în realitate, numărul de cazuri este mult mai mare. Pentru fiecare dintre ei este însă o adevărată lecţie de viaţă. În cea de-a doua zi a campaniei TVR MOLDOVA, "Diferiţi, dar la fel" continuăm să-i aducem, în faţa telespectorilor, pe cei care au reuşit să ţină piept provocărilor şi să privească în viitor cu demnitate şi putere.
La doar 103 kilometri de Chişinău, în oraşul Bălţi, într-un apartament modest, familia Pâcălău îşi deapănă povestea de viaţă. Doi dintre cei trei copii ai familiei sunt diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist şi pentru a putea fi fericiţi au învăţat să lupte şi să doboare obstacole şi stereotipuri.
În familia Pâcălău, autismul şi tot ce este legat de el face parte din activităţile cotidiene. Tatiana, mamă a trei copii, povesteşte că viaţa familiei a luat o altă întorsătură în urmă cu şapte ani. Crizele de isterie împletite uneori cu un comportament apatic la doi dintre copii, i-au pus în garda pe soţi. Au început să caute răspunsuri, însă medicii ridicau deseori din umeri. În 2015 au păşit pragul unui cabinet în care un specialist în neurologie avea să facă lumină.
TATIANA PÂCĂLĂU, mamă copii cu autism: "Doamna când ne-a văzut, ne spune: Unde aţi stat până acum cu aceşti copii? Era haos, unul sub masă, unul fuga aici – colo. De unul singur nu te poţi descurca cu aşa copii."
Până la 4 ani, Ciprian nu a vorbit deloc. Doar după câteva săptămâni de terapie comportamentală, au apărut progresele. Băiatul a învăţat să vorbească şi să interacţioneze mai uşor cu cei din jur. Acum merge la şcoală, este curios şi chiar a devenit un elev- exemplu.
TATIANA PÂCĂLĂU mamă: "Băieţelul a avut rezultate bune chiar din prima lună, el este mai independent, vorbeşte, se descurcă singur, merge la şcoală, vine de la şcoală, face lecţiile, uneori, cere şi ajutorul meu când ceva nu este clar."
În cazul fetiţei, terapia de recuperare continua. Părinţii nu şi-au pierdut niciodată speranţa. Dumitriţa are 9 ani şi depune mult efort pentru a-şi gestiona crizele de panică. La şcoală, are un program diferit de ceilalţi elevi. Chiar şi aşa, părinţii spun că, încet-încet, dar cu paşi siguri, le vor reuşi pe toate.
TATIANA PÂCĂLĂU mamă: "Noi mergem la pedagogul de sprijin, logoped, psiholog, unde, aproximativ, 30 de minute încercăm să o încadrăm."
TATIANA PÂCĂLĂU mamă: "A început să execute comenzile: adu-mi, te rog, ceva, o cană cu apă, stinge lumina. Execută comenzile şi le înţelege, ceea ce până acum nu era."
Ciprian a fost mereu atent la detalii. Lumea lui este despre linii exact trasate şi are un program riguros şi precis ca un ceas elveţian.
TATIANA PÂCĂLĂU mamă: „El are program, la 7 s-a trezit, a făcut baie, hainele sunt pregătite tot de el de seară, le pune pe umeraş, le aşază. Totul pe minute trebuie să fie."
În casa familiei Pâcălău mereu este sărbătoare pentru că au învăţat să se bucure şi de cele mai mici succese.
TATIANA PÂCĂLĂU mamă: "Ciprian e bravo, chiar mă mândresc cu el, eu mă mândresc cu toţii copiii mei. El atât e atât de disciplinat, îi place matematica mult, limba română o ocoleşte, cu toate că citeşte, scrie. Are o memorie vizuală foarte bună, singur, recent, a învăţat indicatoarele rutiere. Noi mergem prin oraş, iar el spune: iată acesta e indicator nr.5 punct, punct, punct."
CIPRIAN PÂCĂLĂU 10 ani: "2 este 1+1, dar x, x, x este 10+10+10=30"
Soţii Pâcălau lucrează la Inspectoratul de Poliţie Bălţi şi sunt mereu în ture, atât la serviciu, cât şi acasă. În casa lor, promisiunile trebuie respectate cu sfinţenie iar, de mare ajutor, este fiica cea mare care, deseori, are grijă de frăţiorii mai mici.
TATIANA PÂCĂLĂU mamă:"Noi ştim ce cuvânt nu trebuie să spunem în casă pentru că dacă îl spunem suntem nevoiţi să facem ceea ce nu era programat."
ARINA PÂCĂLĂU 13 ANI: "Eu o ajut să facă curat, îl ajut pe fratele să-şi facă lecţiile, mă duc cu sora afară sau mai multe treburi casnice."
Autismul este o tulburare scumpă, mărturiseşte Tatiana. Începând de la diagnostic, apoi terapia, banii se scurg repede.
TATIANA PÂCĂLĂU mamă: "Poate caracterul meu e aşa, poate cu soţul ne încurajăm. Uite, nu e altă soluţie. Sunt copii ca toţi copiii, puţin diferiţi, dar sunt egali, doar că mai diferiţi şi ei necesită o atenţie mai mare decât alţii copii."
Femeia doreşte ca autorităţile să evalueze mai atent cazurile copiilor cu autism. Indemnizaţiile sunt mult prea mici pentru a acoperi cheltuilile necesare. În plus, societatea trebuie educată să fie mai tolerantă.
TATIANA PÂCĂLĂU mamă: "Deseori, Dumitriţa făcea isterică. Respectiv, că e needucată, că e alintată. Au fost replici: ai născut unul aşa, ce ţi-a mai trebuit încă unul, ce n-ai văzut deodată?"
Când se gândeşte la viitor, Tatiana este convinsă că, dincolo de orizont, îi aşteaptă o adevarată aventură.
TATIANA PÂCĂLĂU mamă: "Arina cred că la universitate, Ciprian cred că o să se dezvolte într-o direcţie anume. Eu mă gândesc că o să-şi găsească locul lui în societate. Dumitriţa o văd toată viaţa lângă mine şi soţul meu şi atât”.